Lansarea volumului „Mitropolitul Andrei Șaguna. O biografie culturală”, la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | iul. 6, 2023

În cadrul serilor culturale de la Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, joi, 6 iulie 2023, de la ora 19:00, a avut loc lansarea cărții Mitropolitul Andrei Șaguna. O biografie culturală”, semnată de istoricul dr. Mircea-Gheorghe Abrudan. Noua apariție editorială a apărut la Editura Școala Ardeleană, sub egida Academiei Române, Centrului de Studii Transilvane, Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca și Fundației „Transilvania Leaders”, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna (n. 1 ianuarie 1809, Miskolc – d. 28 iunie 1873, Sibiu).

La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, clerici, teologi, reprezentanți ai mediului academic, istorici, oameni de cultură și alți invitați.

În deschiderea manifestării, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt duhovnicesc în cadrul căruia a evocat personalitatea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna. Totodată, ierarhul a apreciat noua apariție editorială și l-a felicitat pe autor pentru preocupările frumoase pe care le are.

 

Cartea a fost prezentată publicului de prof. univ. dr. Vasile Pușcaș – membru corespondent al Academiei Române, de pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă – cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și de editorul și poetul Vasile George Dâncu – directorul Editurii Școala Ardeleană.

De asemenea, autorul cărții, istoricul dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător științific III la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, a rostit o scurtă alocuțiune în cadrul căreia a vorbit despre conținutul volumului și a mulțumit tuturor celor prezenți.

Moderat și prezentat de directorul Muzeului Mitropoliei Clujului, dr. Paul Ersilian Roșca, evenimentul editorial a fost completat cu un recital instrumental de pian susținut de Ilinca Maria Beudean (prof. coord. Simona Dumea), elevă a Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca. Programul muzical a cuprins „Scene din copilărie” op. 15, nr. 1, 7, 10 de Robert Schumann.

Manifestarea a fost organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolia Clujului, Maramureșului si Sălajului, în colaborare cu Muzeul Mitropoliei Clujului și Editura Școala Ardeleană.

 

(VIDEO) Evenimentul poate fi vizionat, integral, AICI.

Însemnări de pe coperta cărții

„Una dintre multele împrejurări care ne povățuiesc către cunoașterea folosului celui mare ce urmează din creșterea cea bună și din luminarea tineretului nostru este, într-adevăr, asemănarea omului celui învățat și celui neînvățat cu soarele de vară și cu cel de iarnă. Omul cel învățat pe drept se poate asemăna cu soarele de vară, căci precum acesta reînvie cu căldura sa toate plantele și toți pomii și-i face ca să rodească și să dea hrană la tot felul de viețuitoare, așa și omul învățat nu știe a se ocârmui bine numai pe sine și a săvârși bine lucrurile sale, precum și a trage cel mai mare folos din sudoarea ostenelilor sale, ci încă ajută și pe alții cu sfatul său și cu purtarea sa cea înțeleaptă și bine socotită.” (ANDREI ȘAGUNA)

„În asfințitul unei zile de vară  la 28 iunie 1873, adormea în Domnul, în reședința sa din Sibiu, Andrei Baron de Șaguna, faimosul arhiepiscop și mitropolit al românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria, deopotrivă cap al Bisericii și lider recunoscut al națiunii române vreme de două decenii (1848-1868). Aidoma Catedralei mitropolitane înălțate între zidurile Sibiului la începutul secolului XX, Andrei Șaguna a fost și rămâne un simbol al demnității ortodoxe românești în Transilvania. La împlinirea unui secol și jumătate de la trecerea sa în eternitate, am considerat că este oportun să-l readuc în atenția cititorilor români contemporani, ilustrându-i per­so­nalitatea prin accentuarea dimensiunii culturale și intelectuale a biografiei sale.” (MIRCEA-GHEORGHE ABRUDAN)

„Autorul intitulează acest volum «O biografie culturală» fiindcă a dorit să ilustreze profilul intelectual și orizontul cultural larg al marelui ierarh. Pornind de la această intenționalitate asumată și recunoscută încă în debutul volumului, materialele incluse ni-l relevă pe Andrei Șaguna drept un ctitor de instituții culturale care au asigurat românilor din Transilvania nu doar supraviețuirea identitară, ci și progresul cultural și chiar material al națiunii. Cartea acoperă o paletă mult mai largă de aspecte care învederează relațiile personale ale lui Andrei Șaguna cu împăratul Franz Joseph, cu alți politicieni de prim rang de la Viena, legături care i-au și asigurat ierarhului sibian succesul în inițiativele culturale, ecleziastice și politico-naționale vizând propășirea poporului român. Toate studiile evidențiază o documentare solidă care include surse inedite, dar și edite, precum şi o bibliografie națională și internațională adusă la zi. Remarcăm talentul narativ al autorului, care trădează un spirit elevat, un intelectual cu reale aptitudini literare, atent la tot ce îl înconjură și-i marchează existența cotidiană, dar și preocupat să îmbrace realitatea istorică într-o formă atractivă și captivantă deopotrivă pentru istorici și publicul larg. Îi asigur pe toți că vor găsi suficiente pagini valoroase care să le completeze informațiile despre o epocă și o personalitate cu totul aparte în istoria secolului al XIX-lea.” (IOAN BOLOVAN)

Scurtă biografie

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, pe numele său de mirean Anastasiu Șaguna, s-a născut la data de 20 decembrie 1808/1 ianuarie 1809, la Miskolc, în nord-estul Ungariei. Între 1826-1829 a studiat filozofia și dreptul la Univesitatea din Pesta. În 1829 a plecat la Vârșeț, unde a urmat teologia. La 15/27 iunie 1846 a fost numit vicar general la Sibiu, iar la data de 18 aprilie 1848, la Carloviț, este hirotonit episcop, de către Episcopul sârb Iosif Raiacici. În anul 1864 reîntemeiază Mitropolia Transilvaniei.

Dintre marile sale opere politice, culturale și religioase amintim: publicarea ziarului Telegraful Român (1853, singurul ziar românesc cu apariție neîntreruptă până în ziua de azi; fondarea în 1861 a Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, cunoscută drept ASTRA și altele.

A trecut la cele veșnice în data de 16/28 iunie 1873 și a fost înmormântat la Rășinari. Funeraliile sale au fost oficiate, conform testamentului său, doar de către duhovnicul său, ieromonahul Gherman Bogdan. A fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2011, fiind prăznuit la data de 30 noiembrie a fiecărui an, alături de Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României. Citește mai multe detalii: Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,150 de ani de la înveşnicire

În curs de actualizare…

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...