Evanghelia zilei: Mc 2, 18 – 22
În vremea aceea, ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor obişnuiau ca să postească. Ei au venit şi au zis lui Iisus: de ce ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc? Dar Iisus le-a răspuns: pot, oare, fiii nunţii să postească cât timp este mirele cu ei? Cât timp au mirele cu ei nu pot să postească. Dar vor veni zile când se va lua Mirele de la ei şi atunci, în zilele acelea, vor posti. Nimeni nu coase un petic de postav nou la o haină veche; altminteri peticul nou întinde de haina veche şi mai rea se face ruptura. Nimeni iarăşi nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri vinul cel nou va sparge burduful şi se varsă vinul şi burdufurile se nimicesc; ci se cuvine să se pună vinul nou în burdufuri noi.
Legea trupului şi legea sufletului
Postul are o anumită raţiune, pentru că toate lucrurile din lumea aceasta au o raţiune, aşa cum spune şi Sfântul Maxim Mărturisitorul. Potrivit Sfântului Maxim Logosul divin (care s-ar traduce prin Cuvânt, Raţiune, Definiţie) cuprinde în El însuşi diversitatea creaţiei, respectiv o multitudine de logoi (sau de raţiuni). Aceşti logoi, aceste raţiuni, aceste definiţii sunt identificate cu raţiunea celor create. Astfel logosul îngerilor a precedat creaţia lor, la fel cum logosul omului a precedat creaţia lui.[1] Cu alte cuvinte fiecare lucru încă înainte de fiinţarea lui are o raţiune de existenţă. Nimic nu este creat la întâmplare. Totul este bine gândit şi bine rânduit în planul lui Dumnezeu (şi aceasta este valabil atât în ceea ce priveşte omul, cât şi lumea materială, dar şi legile după care fiinţează omul şi lumea materială).
Faţă de lumea materială omul este alcătuit din trup şi suflet. Trupul este materie şi se întoarce în materie, este pământ şi se întoarce în pământ. Sufletul însă este nemuritor. Dacă trupul este muritor, sufletul este nemuritor. Prin urmare omul se ghidează după două legi: legea trupului şi legea sufletului.
Omul nu uită să-şi hrănească trupul, să-i poarte de grijă. Este o lege nescrisă ce trebuie împlinită. Dacă nu este hrănit un timp mai îndelungat, trupul slăbeşte şi moare. Aşadar: legea trupului.
Ce înseamnă pâinea şi apa pentru trup, acelaşi lucru înseamnă rugăciunea şi postul pentru suflet. Dacă un om uită de post şi de rugăciune, acela uită de sufletul său, acela uită de legea sufletului, este mort sufleteşte. Un astfel de om nu se deosebeşte cu nimic de animale căci îşi trăieşte viaţa doar la nivelul simţurilor, doar la nivel material.
Suntem chemaţi să devenim oameni duhovniceşti. De ce? Pentru că aceasta a fost raţiunea creaţiei noastre. Ca fiinţă duhovnicească omul cuprinde în sine întreaga creaţie. Ca fiinţă trupească omul nu cuprinde însă nimic; dimpotrivă este cuprins de pământ, intră în pământ şi devine pământ, iar sufletul său este uitat de Dumnezeu, nu este pomenit de Dumnezeu în Împărăţia sa deoarece însuşi omul respectiv a uitat cât a trăit în lumea aceasta că are un suflet.
Aşadar postul şi rugăciunea ţin de legea sufletului; ele trebuind făcute cu măsură. Omul duhovnicesc nu se roagă la întâmplare şi nu posteşte la întâmplare. Posteşte cu măsură şi se roagă cu măsură. De fapt, toată viaţa omului duhovnicesc este post şi rugăciune, dar sunt anumite etape atât în rugăciune, cât şi în post.
În ce priveşte rugăciunea trebuie să respectăm un echilibru liturgic. De regulă rugăciunea o adresăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului sau sfinţilor. Echilibrul liturgic de care aminteam ne îndeamnă să ne începem rugăciunea noastră cu lauda, să urmeze apoi mulţumirea şi abia după toate acestea cererea. Chiar cea mai scurtă rugăciune: Doamne Iisuse Hristose Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul – respectă echilibrul liturgic. În primul rând îl lăudăm pe Iisus Hristos, îi mulţumim că s-a jertfit pentru noi toţi şi abia apoi îndrăznim să-i cerem să ne miluiască pe fiecare în parte, zicând: miluieşte-mă pe mine păcătosul.
Acelaşi lucru este valabil şi în legătură cu postul. Spuneam că pentru omul duhovnicesc toată viaţa este postire, în sensul că toată viaţa este o luptă cu păcatul. Totuşi, în cursul unui an bisericesc mai sunt şi anumite perioade de dezlegare de post. Acestea de regulă sunt trecute în calendarul bisericesc cu numele de harţi.
Într-o zi de harţi credinciosul este dezlegat de post. Se întâmplă ca în timpul postului mare să cadă o sărbătoare a unui sfânt. Atunci în calendarul bisericesc este trecut în dreptul acelei zile dezlegare la peşte şi la vin sau numai dezlegare la peşte, cum se întâmplă de pildă la Praznicul Bunei Vestiri. Se face menţiunea pentru că Postul Mare este socotit un post aspru, spre deosebire de Postul Naşterii Domnului, când se poate consuma peşte şi vin în zilele de sâmbătă şi duminică, Postul Naşterii Domnului fiind considerat un post al bucuriei.
Dacă însă o sărbătoare a unui sfânt sau un praznic împărătesc se întâmplă să cadă într-o zi de miercuri sau vineri, în calendarul bisericesc, în dreptul acestor zile este trecut cuvântul harţi, adică dezlegare de post. Prin urmare în ziua respectivă nu se mai posteşte, chiar dacă este miercuri sau vineri.
De regulă prin praznic se înţelege sărbătoare, masă aleasă. Şi aşa şi este. Biserica îi pomeneşte pe sfinţi nu în ziua în care s-au născut, ci în ziua când au trecut de pe pământ în Împărăţia lui Dumnezeu. Excepţie fac doar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Sfântul Ioan Botezătorul, care sunt prăznuiţi şi în ziua naşterii lor. Aşadar Biserica îi pomeneşte pe sfinţi în ziua în care s-au născut în Împărăţia lui Dumnezeu.
Vieţuind în lume, suntem foarte atenţi să prăznuim orice zi de naştere pământească aşa cum se cuvine; acelaşi lucru însă suntem datori să-l facem şi cu orice zi de naştere a unui sfânt în Împărăţia lui Dumnezeu. În unele locuri, potrivit unor vechi tradiţii în capul mesei nu se aşază nimeni, dar locul este pregătit cu tot ce este necesar. Se consideră că sfântul care este prăznuit este prezent şi el la praznic, binecuvântând astfel masa respectivă. În această împrejurare nu mai poate fi vorba de post şi de postire, după cuvântul Mântuitorului:
„Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească.” (Mt 9, 15; Mc 2, 19; Lc 5, 34).
Aşadar, în zilele de harţi toţi sunt dezlegaţi de post, fie că au postit, fie că nu au postit. Sunt unii care consideră că zilele de harţi sunt numai pentru cei care ţin posturile de peste an, dar nu este aşa. Dacă nu posteşti când spune Biserica, dai dovadă de făţărnicie dacă posteşti în zilele de harţi. Totuşi poţi să pui un început bun. Cum? Zilele de harţi trec şi postul iarăşi îşi urmează cursul lui firesc, după cuvântul Mântuitorului:
„Vor veni zile când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile.” (Mt 9, 15; Mc 2, 20; Lc 5, 35).
Aşadar, postul are o raţiune şi o rânduială. Să postim rugându-ne şi să ne rugăm postind, iar la vreme de praznic să ne veselim la Ospăţul Stăpânului împreună cu aleşii Lui.
[1] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 7 d, (Amb. PG 91, 1077 C), în PSB 80, pp. 80 – 81.
