Liceul Tehnologic Special Dej, trei decenii de activitate

de | dec. 6, 2021 | Societate

Liceul Tehnologic Special Dej, unitate de învățământ aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, celebrează, în perioada 14-17 decembrie a.c., 30 de ani de activitate în sprijinul elevilor cu cerințe educative speciale.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:

„La ceas aniversar, ținem să îi felicităm pe toți cei care și-au adus contribuția la dezvoltarea acestei școli și la formarea unui număr impresionant de tineri. Rezultatele remarcabile pe care instituția le-a obținut în cele trei decenii de activitate ne demonstrează, odată în plus, implicarea și seriozitatea specialiștilor care activează aici. Vom continua să susținem învățământul clujean, astfel încât elevii cu nevoi speciale să beneficieze de cele mai bune condiții educaționale.”

De la înființare și până în prezent, în cadrul Liceului Tehnologic Special Dej au fost școlarizați aproximativ 5.000 de elevi. În ceea ce privește cadrele didactice, dacă în primul an de funcționare al entității școlare își desfășurau activitatea 23 de specialiști, în prezent personalul instituției este format din 70 de experți. În vederea creșterii în mod continuu a calității actului educativ, de-a lungul timpului, la nivelul unității școlare dejene au fost realizate o serie de investiții.

În acest sens, a fost amenajată o cameră senzorială, în colaborare cu forul administrativ județean, au fost achiziționate table interactive, un microbus școlar nou, au fost utilate clasele și cabinetele cu aparatură TIC, au fost dotate sălile de sport, cabinetele de recuperare și cel gastronomic. Totodată, au fost amenajate o nouă sală TIC, un spațiu de joacă în curtea școlii și noi cabinete de logopedie. De asemenea, au fost executate lucrări de izolare termică a școlii, schimbarea geamurilor și a ușilor, înlocuirea mobilierului în întreaga unitate, precum și reamenajarea sălii de ședințe și a celei profesorale.

Liceul Tehnologic Special Dej a fost parte, încă din anul 2009, a unor proiecte europene, reușind să obțină în 2015 titlul de Școală Europeană, în anul 2019 cel de Școală Ambasador Erasmus, iar pentru perioada 2021-2027 acesta a câștigat Acreditarea Erasmus în domeniul educației școlare, ceea ce va permite derularea unor activități finanțate la nivel european. Reamintim faptul că Liceul Tehnologic Special Dej cuprinde și structura Gherla, care școlarizează, în prezent, 107 persoane adulte private de libertate.

Biroul de presă al Consiliului Județean Cluj, 6 decembrie 2021

Ultimele articole

Mai multe din Societate
ZILELE  RECOLTEI 2022, eveniment de 10

ZILELE RECOLTEI 2022, eveniment de 10

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, organizează Zilele Recoltei, ediția 2022. Evenimentul va avea loc în zona Cluj Arena – Parcul Stadion, în perioada 16 - 18 septembrie 2022, între orele 8.00 - 21.00....

Festivalul fructelor de pădure, la Valea Ierii

Festivalul fructelor de pădure, la Valea Ierii

Iubitorii de natură, cultură și produse tradiționale sunt așteptați duminică, 18 septembrie 2022, la Valea Ierii, acolo unde, în cadrul Zilei comunei va avea loc și prima ediție a Festivalului fructelor de pădure. Acesta va cuprinde o gamă variată de evenimente, atât...