Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Liturghia Darurilor Înaintesfințite la Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda, în ziua pomenirii Sfinților 40 de Mucenici

de | mart. 9, 2026

În ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, luni, 9 martie 2026, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Mihai Vodă” din municipiul Turda.

Începând cu ora 14:00, în biserica așezământului monahal, ierarhul a săvârșit Liturghia Darurilor Înaintesfințite, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte părintele Alexandru Rus, protopopul de Turda, duhovnicii mănăstirii – ieromonahul Andrei Bodea și arhimandritul Ilie Hanuschi – precum și alți clerici invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură adresat credincioșilor prezenți, subliniind semnificația duhovnicească a perioadei Postului Mare și exemplul de credință și statornicie al Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia.

La finalul slujbei, ieromonahul Andrei Bodea, duhovnicul mănăstirii, a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Samuel Bistrițeanul pentru slujire, rugăciune și binecuvântare, exprimând totodată recunoștință Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, pentru binecuvântarea părintească de a se săvârși această sfântă rânduială.

La slujbă au luat parte obștea mănăstirii în frunte cu stareța Andreia Zdrobău și numeroși credincioși din municipiul Turda și din împrejurimi, care au participat cu evlavie la această rânduială liturgică din Postul Mare.

Text: Marian Șomlea

Foto: Marius Romilă

Mai multe poze AICI

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii – Hramul Mănăstirii Salva

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii – Hramul Mănăstirii Salva

La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri, 17 aprilie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Salva, județul...

Mănăstirea Nicula, de Praznicul Izvorul Tămăduirii

Mănăstirea Nicula, de Praznicul Izvorul Tămăduirii

De praznicul Izvorul Tămăduirii, vineri, 17 aprilie 2026, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea...