Liturghia Darurilor la Biserica „Înălțarea Domnului” din Susenii Bârgăului

de | apr. 13, 2022 | Actualitatea religioasă

Miercuri, 13 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul, la Biserica „Înălțarea Domnului”  din Susenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.

Din soborul slujitor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, duhovnicul Mănăstirii Strâmba, protosinghelul Paisie Pașcu,  preotul paroh Gabriel Pugna, precum și alți preoți invitați.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură pe tema „Răstignirea duhovnicească”.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă desfășurată în cei 25 de ani de preoție, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Gabriel Pugna. Primarului comunei Prundu Bârgăului, Crișan Doru, ierarhul i-a acordat Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, fostului primar, Ilie Avram, i-a oferit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”, iar altor binefăcători le-a oferit diplome de aleasă cinstire.

La Liturghie au participat numeroși credincioși îmbrăcați în straie populare specifice zonei și oficialitățile locale și județene, în frunte cu președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan.

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Înălțarea Domnului” din Prundu Bârgăului datează din anul 1898 și este împodobită cu pictură executată de către pictorul Gheorghe Croitoru.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Preoții din protopopiatul Bistrița au aflat marți, 16 iunie 2015, cum pot accesa fonduri europene în vederea derulării unor proiecte de economie socială. Ei au fost informați în cadrul ședinței lunare care s-a desfășurat de la ora 11, sub coordonarea părintelui...

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Cluj-Napoca, luni, 15 iunie 2015, în contextul împlinirii a 126 de ani de la moartea sa. Festivitățile au început la ora 10:30 în faţa Teatrului Naţional, la statuia poetului. Au luat parte la momentul omagial zeci de clujeni,...