Liturghia Darurilor la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu

de | mart. 22, 2023

Miercuri, 22 martie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu.

Cu acest prilej, în biserica parohială, ierarhul a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, preotul paroh Adrian Medan, preotul slujitor Grigore Toma Someșan, precum și alți preoți invitați.

Răspunsurile liturgice au fost date de cântăreții parohiei. La chinonic, interpreta de muzică populară Ioana Roman a interpretat pricesne specifice perioadei prepascale.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură și i-a îndemnat pe cei prezenți să postească nu numai de bucate, ci și de răutate, iar în post să își înmulțească rugăciunea, milostenia și faptele bune și pe toate acestea să le încununeze cu o bună spovedanie. Totodată, ierarhul i-a îndemnat să citească Sfânta Scriptură.

 

Apoi, preotul paroh Adrian Medan a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântarea oferită comunității parohiale în perioada Postului Mare. Totodată, în semn de prețuire și respect, Înaltpreasfinției Sale i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.

 

Scurt istoric

Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” a fost înființată în anul 1991, pentru a deservi nevoile spirituale ale credincioșilor ortodocși din cartierul Grigorescu, cel care a format comunitatea parohială fiind părintele Petru Varga.

Piatra de temelie a noului lăcaș de cult, cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh”  și „Nașterea Maicii Domnului”, a fost pusă în data de 15 iunie 1997, de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. Biserica parohială, aflată pe strada Fântânele, nr. 30A, a fost edificată în perioada anilor 1997-2015, lucrările de construcție fiind coordonate de preotul paroh Petru Varga, împreună cu preotul Marius-Petre Varga, în prezent preoți pensionari îmbisericiți. Lăcașul de cult a fost sfințit în data de 23 august 2015, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

În prezent, biserica parohială este păstorită de preoții Adrian-Ioan Medan și Grigore Toma Someșan.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat duminică, 17 martie 2024, la inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit din localitatea Baciu, județul Cluj. Cu...