Liturghia Darurilor la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca

de | mart. 17, 2023 | Actualitatea religioasă

Vineri, 17 martie 2023, la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.

Din sobor au făcut parte: pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci – director al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, arhim. prof. Samuel Cristea – duhovnicul Colegiului Ortodox, preotul slujitor Petru Ioan Ilea,  arhid. Sergiu-Iustin Pop – secretarul de cabinet al ierarhului  și arhid. prof. dr. Daniel Frumos.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. dr. Petru Stanciu.

La finalul slujbei, Părintele Episcop-vicar Benedict le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură și le-a oferit credincioșilor sfaturi și îndemnuri duhovnicești cu privire la această perioadă a Postului Mare.

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Față” este ridicată în perimetrul vechii cetăți medievale a Clujului, pe Bulevardul Eroilor, nr. 24-26.

Biserica este construită într-un stil neobizantin, cu balcon la fațadă și coloane, fiind încadrată în ansamblul arhitectural istoric al orașului. Piatra de temelie a fost pusă de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, în anul 1999. Biserica a fost sfințită în data de 18 august 2018, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

Lăcașul de cult, unic în spațiul răsăritean, este un manifest spiritual, care arată că Ortodoxia poate fi modernă și, în același timp, să se inspire din tradiție. În spațiul interior, mozaicurile, realizate de pictorul și teologul iezuit Marko Ivan Rupnik, redau o sinteză teologică între canonul artei bizantine și canonul artei occidentale din primul mileniu de istorie a Bisericii creștine. Iconostasul, realizat în lemn de tei aurit, de artistul Silviu Oravitzan, ilustrează lumina spirituală care izvorăște din prezența și lucrarea lui Dumnezeu și pe care omul este chemat să o vadă.

În prezent, Parohia clujeană „Schimbarea la Față” este păstorită de părintele paroh Titus Moldovan, alături de cei doi preoți slujitori: pr. Petru Ioan Ilea și pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, director al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie

În a doua zi de Rusalii, luni, 5 iunie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie, județul Cluj, cu prilejul...

Hramul Bisericii „Sfânta Treime” din Dej

Hramul Bisericii „Sfânta Treime” din Dej

În a doua zi de Rusalii (sărbătoarea Sfintei Treimi), luni, 5 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, la Biserica „Sfânta...

Comunicat de presă | Tradiționala Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Comunicat de presă | Tradiționala Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Clujenii sunt invitați să participe duminică, 4 iunie 2023, la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru...