Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, la Biserica de la Coroana

de | mart. 26, 2021

Vineri, 26 martie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul, la Biserica de la Coroana, din municipiul Bistrița.

Alături de Preasfinția Sa au slujit: protopopul de Bistrița, preotul paroh Alexandru Vidican (Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”), preotul paroh Nicolae Feier (Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”), preotul paroh Vasile Beni (Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt”), secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, secretarul Protopopiatului Bistrița, preotul Emanuel Vidican, preotul Florin Gordon (Parohia Domnești) și preotul Ciprian Boroș (Parohia Țentea).

La momentul chinonicului, Anuța Motofelea și Alina Ceuca, interprete de muzică populară, au susținut un microrecital de pricesne specifice Postului Mare.

La finalul slujbei, ierarhul le-a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură.

De asemenea, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a primit medalia aniversară „100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon” a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Medalia i-a fost înmânată de locotenent-colonel (rtr.) Ioan Cordovan, președintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor, filiala Bistrița, la propunerea pr. Nicolae Feier.

Scurt istoric

Biserica de la Coroana, cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, situată în Piața Unirii, nr. 9, este cel mai vechi monument istoric din Bistriţa (secolul XIII). Sfântul lăcaș a fost edificat în jurul anilor 1270-1280, în stil gotic timpuriu, suferind de-a lungul timpului mai multe reparaţii şi transformări. Între anii 1518-1520, sub conducerea maistrului Sigismund, monumentul a fost modificat în stil gotic târziu, mai apoi suferind adăugiri în stil baroc.

Începând cu 2017, lăcașul a intrat într-un amplu proces de conservare şi renovare, atât la interior, cât și la exterior, fiind resfințit de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie 2019, cu prilejul hramului.

Biserica este cunoscută și sub numele de „Coroana” pentru că în trecut a fost în proprietatea „coroanei habsburgice”, ca biserică militară.

În cadrul lăcașului de cult își desfășoară activitatea trei parohii: Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, avându-l ca paroh pe preotul Alexandru Vidican – protopop de Bistrița, Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, avându-l ca paroh pe preotul prof. Nicolae Feier și Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt”, păstorită de preotul paroh Vasile Beni. De asemenea, slujește și preotul Emanuel Vidican, secretarul Protopopiatului Bistrița.

Parohiile dețin o casă parohială, „Casina Română”, construită în anul 1680, declarată monument istoric, în care funcționează astăzi Protopopiatul Ortodox Bistrița.

În curtea bisericii s-a construit un monument închinat sfinților, eroilor și oamenilor de seamă ai județului Bistrița-Năsăud, monument intitulat „Panteonul Bistriței”.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Menuț Maximinian / Ziarul Răsunetul

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabăra de tineret „Tradiție și noutate”,  la Mănăstirea Nicula

Tabăra de tineret „Tradiție și noutate”, la Mănăstirea Nicula

În perioada 21-26 august 2017, la Mănăstirea clujeană Nicula,  s-a desfășurat  cea de-a doua ediție a taberei  „Tradiție și noutate”.  La aceasta au participat 30 de tineri veniți din toată țara. În prima zi,  tinerii s-au bucurat de prezența Înaltpreasfințitului...

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Sălăjeni, la Mănăstirea Bic

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Sălăjeni, la Mănăstirea Bic

Deschiderea oficială a avut loc joi, 17 august 2017, începând cu ora 11, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Atenagoras, Mitropolitul Grec Ortodox al Mexicului și a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, a oficialităților locale și a celor din alte...