Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Cătina

de | mart. 11, 2022

Vineri, 11 martie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Cătina, județul Cluj. În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru pacea lumii și, în special, pentru cei care suferă din cauza războiului din Ucraina.

Alături de Preasfinția Sa au slujit: protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Gheorghe-Aurelian Ilovan, precum și alți preoți invitați.

La finalul slujbei, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul le-a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Gheorghe Ilovan.

La rându-i, preotul paroh i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântarea oferită comunității parohiale la începutul Postului Mare. În semn de prețuire și recunoștință, din partea credincioșilor, i-a oferit un engolpion și o cruce pectorală.

De asemenea, la finalul Liturghiei, a avut loc o expoziție cu vânzare. Preșcolarii de la Grădinița Cătina  împreună cu elevii Școlii Gimnaziale Cătina au confecționat săptămână trecută felicitări și mărțișoare. Suma obținută din vânzarea lor va fi depusă într-un cont care sprijină copiii ucrainieni, potrivit preotului Gheorghe Ilovan.

Scurt istoric

Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Cătina, impunătoare prin arhitectură și amplasare geografică, a fost ridicată între anii 1969-1982, prin truda credincioșilor și sub îndrumarea duhovnicească a preotului Eugen Șerban, fiind sfințită de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

„Catedrala Moților’’ din Huedin, în sărbătoare

„Catedrala Moților’’ din Huedin, în sărbătoare

Biserica Ortodoxă unde funcționează Parohiile Huedin I și III, păstorite de preoții Morcan Ioan și Lupuțan Dan, și-a sărbătorit marți 6 decembrie 2016 ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Sărbătoarea hramului a început duminică 4 decembrie când la Sfanta...

Târgul de decoarțiuni de Crăciun, în scop caritabil

Târgul de decoarțiuni de Crăciun, în scop caritabil

Târgul de decoarțiuni de Crăciun realizat de copiii Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a avut și în acest an caracter caritabil. Credincioșii parohiei au putut admira astăzi, 11 decembrie 2016, creațiile micilor creștini, iar cei care le-au achiziționat au...