Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, la Capela Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca

de | mart. 16, 2022

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, i-a binecuvântat miercuri, 16 martie 2022, pe profesorii și elevii de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.

Potrivit tradiției din perioada Postului Mare, în Capela Colegiului Ortodox, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de părinți profesori, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul, Episcopul Romei.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, directorul Colegiului Ortodox, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, directorul-adjunct al instituției de învățământ teologic, pr. prof. Andrei Mureșan, duhovnicul școlii, arhimandritul Samuel Cristea, pr. prof. Ionuț Chira, arhid. prof. Daniel Frumos și arhid. prof. Cristian Hideg.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Colegiului Ortodox, dirijat de preotul profesor Petru Stanciu.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța postului și despre pilda de viețuire creștină a Sfântului Proroc Daniel și a sfinților trei tineri: Anania, Azaria și Misail. Totodată, ierarhul l-a felicitat pe părintele arhid. prof. Daniel Frumos, cu prilejul zilei de naștere.

 

Apoi, părintele director Liviu Vidican-Manci a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare și prezență în mijlocul comunității instituției de învățământ teologic clujean.

De asemenea, elevilor si cadrelor didactice, Părintele Mitropolit Andrei le-a dăruit cărticica de cateheze despre Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.

 

Scurt istoric

Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” îi desfășoară neîntrerupt activitatea din anul 1952, din momentul desființării abuzive de către regimul comunist a Institutului Teologic Ortodox Roman din Cluj (1924-1952).

Din anul 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, școala s-a deschis și spre ciclul primar și gimnazial, întrucât solicitările comunității erau evidente, dar și pentru că se dorea reînvierea celor două școli închise abuziv de comuniști: Liceul Ortodox „Mitropolitul Simion Ștefan” și Liceul Ortodox „Doamna Stanca”. Mitropolitul Nicolae Colan a fost cel care în 1944 a pus bazele primului liceu confesional, Liceul Ortodox de băieți „Mitropolitul Simion Ștefan”, iar în 1946 a deschis porțile și Liceului Ortodox de fete „Doamna Stanca”.

Din luna august 2021, fostul Seminar Teologic Ortodox a dobândit titulatura de Colegiu Ortodox, prin Ordinul Ministerului Educației 4593/05.08.2021, și tot de atunci a fost ales ca patron spiritual Mitropolitul Nicolae Colan (1893-1967), cel căruia i se datorează începuturile învățământului preuniversitar la Cluj-Napoca.

Anul școlar 2021-2022 a început cu un efectiv de 960 elevi, la cele trei cicluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal, în creștere față de anul trecut.

Elevii din ciclul primar își desfășoară activitatea la sediul situat pe strada Avram Iancu, cei din ciclul gimnazial în clădirea de pe strada Meseriilor, nr. 20, unde există și o capelă cu hramul „Sfânta Ecaterina”, unde elevii participă frecvent la programul de rugăciune, iar cei din ciclul liceal învață la sediul central, situat în Piața Avram Iancu, nr. 18, unde se află capela cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”, amenajată între anii 1977-1987, sfințită la data de 30 ianuarie 1992 și resfințită la data de 25 noiembrie 2021.

Din toamna anului 2012 până în prezent, instituția de învățământ teologic este condusă de pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, care este și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, precum și inspector eparhial pentru catehizarea parohială, ocupându-se de organizarea și supravegherea activităților catehetice din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Școala funcționează pe principiul subordonării ierarhice si al ascultării canonice față de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, desfășurându-și activitatea sub supravegherea Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghia Darurilor la Mănăstirea Mihai Vodă de la Turda 

Liturghia Darurilor la Mănăstirea Mihai Vodă de la Turda 

Vineri, 5 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat obștea monahală de la Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda, județul Cluj.  Cu acest prilej, de la ora 17:00, în biserica...