Liturghia Darurilor și concert de pricesne „Emoție și rugăciune”, în Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Mănăștur

de | mart. 16, 2022 | Actualitatea religioasă

Miercuri seara, 16 martie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, alături de un sobor de preoți și diaconi, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cluj-Napoca, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Din sobor au făcut parte secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Dan Cismaș și ceilalți preoți coslujitori din cadrul parohiei.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict le-a adresat celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură despre starea de pocăință care duce la mântuire.

„Când păcătuim suntem chemați să ne mărturisim păcatul, să avem curajul să spunem ceea ce am greșit. (…) Să nu ne fie rușine și să nu ne fie frică să ne mărturisim păcatul nostru, atunci când greșim înaintea lui Dumnezeu, și să-l recunoaștem și înaintea oamenilor, pentru că zice și ne îndeamnă Sfântul Apostol Iacov: mărturisiți-vă unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi”, a subliniat Preasfinția Sa.

Apoi, în prezența ierarhului și a numeroși credincioși clujeni, șase din membrii Coralei Armonia (Alexandru Chiriac, Arhid. Ionuț Boancheș, Arhid. Vali Vădănoiu, Pr. Florian Popa, Pr. Doru Pantazi și Pr. Corneliu Chivu) au susținut un concert de pricesne specifice Postului Mare, intitulat sugestiv „Emoție și rugăciune. Icoana Răstignirii în culorile muzicii creștin-ortodoxe”.

Video integral: Cuvântul de învățătură și concertul de pricesne

Scurt istoric

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989. Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 20 ianuarie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. În prezent, biserica – de dimensiuni impresionante – se află în proces de pictare, în tehnica frescă.

Comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții coslujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-l alături pe diaconul Adrian Hodoroga. De asemenea, în cadrul parohiei slujește și preotul pensionar Vasile Raus, ctitorul bisericii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Cum lucrează rugăciunea în viața creștinului?

Cum lucrează rugăciunea în viața creștinului?

„Rugăciunea nu trebuie să lipsească din viața creștinului. Creștinul fără viață de rugăciune este precum o carte cu paginile goale, fără conținut. Cel mai probabil există o legătură între răul din lume și rugăciune, sau, mai concret, între prezența răului și lipsa...

Opera Nationala Romana Cluj-Napoca

Opera Nationala Romana Cluj-Napoca

Pregătim din timp câteva mărțișoare muzicale pentru fiecare! Vom deschide sezonul primăverii cu Premiera baletului ROMEO ȘI JULIETA, urmată de celebrele spectacole de operă și mult îndrăgitele musicaluri SUNETUL MUZICII și MY FAIR LADY. Vizitați site-ul Operei și...

Zilele Teatrului de Păpuși Puck – 73 ani

Zilele Teatrului de Păpuși Puck – 73 ani

Duminică, 5 februarie 2023, se împlinesc 73 de ani de la înființarea Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Clujenii de toate vârstele sunt invitați să ia parte la evenimentul aniversar care va avea loc cu acest prilej la finalul acestei săptămâni. Sărbătoarea...

Liturghie arhierească și sfințirea noii case parohiale din Salva

Liturghie arhierească și sfințirea noii case parohiale din Salva

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului), 18 decembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Sălișca

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Sălișca

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului), 18 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea din Parohia Ortodoxă...