Liturghia din ziua de Paști, la Catedrala Mitropolitană | Eclesiarhul Catedralei, ridicat la rangul de arhimandrit

de | mai 2, 2021

La Praznicul Învierii Domnului, 2 mai 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. La slujbă a participat și Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș.

Din sobor au făcut parte slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a dat citire Scrisorii Pastorale din acest an, intitulată „Pământul nostru-i scump și sfânt, că el ni-e leagăn și mormânt!”, titlu inspirat din poezia „Noi vrem pământ” a poetului George Coșbuc. Astfel, ierarhul a subliniat importanța valorificării liturgice și culturale a mormintelor, în contextul „Anulului comemorativ al celor adormiți în Domnul”.

„Sfântul Sinod a dedicat acest an pastorației românilor din afara țării și comemorării celor adormiți în Domnul. Gândindu-ne la cei plecați în eternitate vom valorifica liturgic și cultural mormintele lor, vom avea în grijă cimitirele”.

„Sufletul îți cere să ai un mormânt al celor plecați, lângă care să te reculegi, să pui o lumânare și o floare, să-ți dai seama că faci parte dintr-un șir nesfârșit de oameni minunați care-ți dau încredințarea că nu ești suspendat într-un vid, ci că faci parte dintr-un neam”, a spus ierarhul.

„Din Sfântul Mormânt a înviat Domnul Iisus Hristos la Paști, iar la a doua Lui venire, din mormintele lor, vor învia toți morții noștri. De aceea, noi avem o cinstire deosebită pentru mormintele strămoșilor”, a mai adăugat Mitropolitul Clujului.

 „Sfântul Mormânt din Ierusalim, mormintele celor dragi la care ne cere Sfântul Sinod să medităm în acest an, ne duc cu gândul la Învierea Domnului și, apoi, la învierea noastră a tuturor. Meditând la mormintele celor dragi realizăm dimpreună cu Coșbuc că pământul pe care călcăm este un pământ sfânt: «Pământul nostru-i scump și sfânt,/ Că el ni-e leagăn și mormânt;/ Cu sânge cald l-am apărat,/ Și câte ape l-au udat/ Sunt numai lacrimi ce-am vărsat»”.

Părintele Mitropolit Andrei a subliniat în mesajul său pascal și că potrivit tradiției noastre creștine, morții se înhumează și nu se incinerează:

 „Odată cu secularizarea și cu îndepărtarea societății de tradiție, practica incinerării a reapărut. Biserica respinge această practică pentru că în Scriptură cuvântul lui Dumnezeu zice: «pământ ești și în pământ te vei întoarce» (Facere 3, 19). Nu e vorba că Dumnezeu, la Parusie, nu-i va putea învia și pe cei incinerați, ci e vorba de cuvântul Lui pe care l-am citat și de faptul că înmormântarea mărturisește atât stricăciunea, cât și preamărirea și învierea trupurilor”.

Textul integral al pastoralei AICI.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa l-a ridicat la rangul de arhimandrit pe protosinghelul Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei și lector asociat la catedra de Teologie Liturgică din cadrul Facultății  de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. De asemenea, comisarului-șef Ciprian-Vasile Rus, șeful Poliției din municipiul Cluj-Napoca, ierarhul i-a acordat Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.

Liturghia Pascală a fost săvârșită de la 10:00, în fața Catedralei din Piața „Avram Iancu”, în prezența a numeroși clujeni și a oficialităților locale, cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare. De asemenea, a fost prezentă garda de onoare a Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca.

Slujba a putut fi urmărită, în direct, pe TVR Cluj și ascultată pe frecvențele Radio Renașterea: 91 MHz la Cluj, 99.1 MHz la Huedin și 102 MHz la Bistrița, precum și pe pagina de facebook a radioului.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

IPS Arhiepiscop Justinian și-a aniversat onomastica

IPS Arhiepiscop Justinian și-a aniversat onomastica

Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian, al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a sărbătorit ziua onomastică marți, 2 august. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul-vicar al eparhiei i-a făcut o vizită ierarhului la sărbătoarea Binecredinciosului Împărat...

Parastas pentru Regina Ana, în catedrala din Baia Mare

Parastas pentru Regina Ana, în catedrala din Baia Mare

Marţi, 2 august, după slujba Paraclisului Maicii Domnului, care a avut loc la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat o slujbă de pastas pentru Regina Ana a României, trecută la cele veşnice. „Petrecem pe...

Rohia, 90 de ani de viaţă monahală (1926-2016)

Rohia, 90 de ani de viaţă monahală (1926-2016)

  Cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la sfinţirea primei biserici a Mănăstirii Rohia, aceasta a fost gazda unui simpozion naţional. Manifestările au început cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, după care a fost oficiată o slujbă de mulțumire  pentru cei 90 de...