Liturghia explicată copiilor, în parohia Adormirea Maicii Domnului

de | ian. 23, 2017

Copiii din parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur vor fi ajutați să înțeleagă mai bine ce este Sfânta Liturghie.

Astfel că sâmbătă, 21 ianuarie 2017, în cadrul programului parohial pentru copii a debutat proiectul „Liturghia pe înțelesul copiilor”, destinat micilor creștini ai parohiei cu vârsta între 8 și 12 ani. Proiectul este coordonat de pr. paroh Dan Hognogi și de tineri teologi din parohie, a transmis pentru radio Renașterea, responsabilul programului parohial pentru copii, Stela Florea.

„Pe de o parte, Liturghia este cea mai mare Taină, dar totodată, are și o parte vizibilă: cuvinte, gesturi, obiecte, simboluri, pe care încercăm să le explicăm copiilor folosind un limbaj simplu, adecvat vârstei lor, precum și prin desen, fotografii și alte metode interactive”, a declarat părintele paroh Dan Hognogi.

Pe lângă prezentarea rânduielilor și a simbolismului Sfintei Liturghii, copiii vor învăța și cântările Liturghiei, astfel ca la finalul proiectului să participe într-o duminică la Sfânta Liturghie și să dea chiar ei răspunsurile la strană.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ședință administrativă lunară, în Protopopiatul Năsăud

Ședință administrativă lunară, în Protopopiatul Năsăud

Miercuri, 19 septembrie 2018, la sediul Protopopiatului Năsăud a avut loc o şedinţă administrativă prezidată de părintele protopop Ioan Dâmbu la care au participat toţi preoţii din protopopiat. Întâlnirea a debutat la ora 10 în sala de şedinţe a protopopiatului cu...

„O zi de neuitat”, în parohia Sălișca

„O zi de neuitat”, în parohia Sălișca

În primul weekend după începerea anului școlar, peste 70 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 20 de ani au participat la tabăra ,,O zi de neuitat!” în Parohia Ortodoxă Sălișca, protopopiatul Dej. Activitatea a fost organizată la inițiativa părintelui paroh Vlad...

Cerc preoțesc la Berchieșu

Cerc preoțesc la Berchieșu

Duminică, 16 septembrie 2018, Parohia Ortodoxă ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Berchieşu a sărbătorit un dublu eveniment. S-a împlinit 1 an de la momentul poate cel mai important din istoria parohiei şi anume Sfinţirea Bisericii noi cu hramul...

„Zi de Poveste” pentru copiii din Parohia Boju, comuna Cojocna

„Zi de Poveste” pentru copiii din Parohia Boju, comuna Cojocna

Zilele trecute copiii din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavril” din satul Boju, comuna Cojocna, județul Cluj, au avut parte de o „Zi de Poveste”. Părintele paroh, împreună cu o mână de tineri din ATCOR Cluj și Gherla, au organizat o serie de activități pentru...