În Sfânta şi Marea Joi a Săptămânii Patimilor, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereul vicar al Episcopiei Maramureșului, a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. În cadrul proscomidiei, pe lângă Sfântul Agneţ, care s-a folosit la Sfânta Liturghie, a fost scos încă un Agneţ, care a fost sfinţit împreună cu celălalt, pentru a fi păstrat până în Marţea Luminată, când este uscat şi sfărâmat după o rânduială specială. Acesta se păstrează într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar şi va fi întrebuinţat de-a lungul întregului an pentru împărtăşirea bolnavilor sau a celor care nu se pot deplasa la biserică din motive întemeiate. În cuvântul de învăţătură, PS Iustin Sigheteanul a vorbit credincioşilor despre importanţa Sfintei şi Marii Joi din Săptămâna Patimilor, invitându-i pe credincioși să ia parte la slujbele Bisericii care sunt de o profunzime și de o frumusețe aparte, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în Episcopia Maramureșului, Andrei Fărcaș.
Daruri de Crăciun pentru copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Clujului
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a vizitat marți, 19 decembrie 2023, pe copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Clujului. Copiii l-au întâmpinat pe ierarh cu bucurie,...