Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Liturghie Arhierească, de praznicul Întâmpinării Domnului

de | feb. 2, 2016

Marți, 2 februarie 2016, de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, credincioșii parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu au primit vizita Mitropolitului Andrei.

Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în prezența unui sobor de preoți și diaconi și a unui număr mare de credincioși care au participat cu această ocazie și la instalarea noului preot slujitor, părintele Adrian Medan, numit prin concurs pentru a înlocui postul rămas vacant în urma pensionării părintelui Petru Varga. În cuvantul de învățătură adresat la praznicul Întâmpinării Domnului, Mitropolitul Clujului a vorbit despre calitățile necesare întalnirii cu Dumnezeu.

Tot cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Andrei l-a ridicat la rangul de iconom stavrofor pe noul preot paroh părintele Petru Marius Varga. Parohia ortodoxa romana „Pogorarea Sfântului Duh” a fost înființată în anul 1991, pentru nevoile spirituale ale numeroșilor credincioși ortodocși din cartierul Grigorescu.

Biserica parohială este de o frumusețe aparte. Piatra de temelie a locașului de cult a fost pusă în 15 iunie 1997 de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Târnosirea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Andrei în data de 22 august 2015.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Întrunirea Comisiei pentru Statut și regulamente | București 2026

Întrunirea Comisiei pentru Statut și regulamente | București 2026

Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale din București a găzduit astăzi, 7 mai 2026, ședința de lucru a Comisiei pentru Statut și regulamente a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Întrunirea a fost prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Huedin | 2026

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Huedin | 2026

Joi, 7 mai 2026, clericii din Protopopiatul Ortodox Huedin s-au reunit în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Conferința a fost precedată de săvârșirea unui Tedeum, în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta protopopiatului, în prezența Preasfințitului...