Liturghie arhierească în a doua zi de Crăciun, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | dec. 26, 2022 | Actualitatea religioasă

În a doua zi de Crăciun, luni, 26 decembrie 2022, la sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.

Din sobor au făcut parte slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, în frunte cu eclesiarhul Catedralei, arhimandritul lect. univ. dr. Simeon Pintea.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit clujenilor pe tema „Desfătare tainică în rugăciune”.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Nicolae Dragoș Alin. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Păniceni, Protopopiatul Huedin.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, care a intensificat atmosfera de sărbătoare prin colindele interpretate la chinonic.

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este unul dintre cele mai importante monumente de artă românească din Ardeal. Este primul edificiu monumental edificat după Marea Unire de la 1 decembrie 1918, fiind construit în stil neobizantin, cu elemente româneşti, între anii 1923-1933, din iniţiativa şi sub supravegherea vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan. La sfinţirea Catedralei, în data de 5 noiembrie 1933, au fost de faţă Patriarhul Miron Cristea, Regele Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai, Principele Nicolae, Primul-ministru Alexandru Vaida-Voevod, membri ai Guvernului şi mari demnitari ai Statului Român.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Hramul Mitropoliei Clujului – 25 martie 2023 | Comunicat de presă

Hramul Mitropoliei Clujului – 25 martie 2023 | Comunicat de presă

La data de 25 martie 2006, la sărbătoarea Bunei Vestiri lua ființă în mod festiv Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, devenită ulterior Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Evenimentul naşterii noii Mitropolii transilvănene este ancorat...

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Ortodoxă din Turda

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Ortodoxă din Turda

Marți seara, 21 martie 2023, de la ora 18:00, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Turda, cunoscută și sub denumirea de „Catedrala Ortodoxă din Turda”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului...