Liturghie arhierească, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău

de | feb. 17, 2019

Duminică, 17 februarie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Ioan-Roman Cernucan-Moș, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama parohiei Răstolțu Deșert, din Protopopiatul Zalău. După rostirea cuvântului de învățătură, Preasfințitul Părinte Petroniu a felicitat pe părintele paroh Vasile Rus pentru întreaga activitate desfășurată, urându-i ani îndelungați, întrucât, în data de 12 februarie, acesta  și-a serbat ziua de naștere.

Lăcașul de cult cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construit între anii 1930-1934, fiind o adevărată bijuterie arhitecturală a Zalăului. În perioada regimului comunist, dar și după aceea, biserica era cunoscută drept „catedrala” din Zalău sau „mănăstirea”, iar cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, aici, se adunau credincioși din tot Sălajul, pentru slujba de priveghere, în acele vremuri județul Sălaj neavând o mănăstire la care aceștia să meargă pentru rugăciune.

În urma unor ample lucrări de consolidare și repictare a lăcașului de cult, în data de 5 septembrie 2010, Preasfințitul Părinte Petroniu a resfințit biserica. Atunci, Preasfinția Sa, a acordat părintelui paroh Vasile Rus distincția „Crucea Sălăjană”, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA