Liturghie Arhierească în biserica din Tăuţii de Sus

de | mart. 13, 2016

Sfânta Liturghie Arhierească de azi, duminică, 13 martie, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai şi a lăsatului sec de brânză, a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Tăuţii de Sus, Protopopiatul Satu Mare.

Biserica a fost construită între anii 1990-2012, de către credincioşii Parohiei, sub păstorirea Pr. Dr. Vasile Augustin, Vicar Eparhial, care a slujit aici 30 de ani. Construirea noii biserici se impunea, deoarece vechea biserică din piatră, ridicată de 40 de familii de iobagi şi sfinţită în 15 iulie 1779, devenise neîncăpătoare. Noua biserică, târnosită în 10 iunie 2012,  este mare cât o catedrală şi este concepută într-o arhitectură pur ortodoxă. Ea completează frumos peisajul de lângă drumul naţional 18, care leagă Baia Mare de Maramureşul voievodal, îmbiind călătorul să-şi aducă aminte de Dumnezeu şi să se roage ca să-l ocrotească în dificilul şi riscantul periplu prin Pasul Gutâi.

Din soborul slujitor au mai făcut parte Pr. Dr. Cristian Ştefan, Pr. Virgil Jicărean, consilieri eparhiali, Pr. Fabian Coroian, protopop de Baia Mare, Pr. Dr. Lect. Univ. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Adrian Mihali, paroh, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial, Arhid. Andrei Emil Pop, secretar eparhial, Arhid. Daniel Ioan Tirean, inspector financiar, diac. Ionuţ Todorca.

În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot diaconul Paul Ionuţ Podină, pe seama Parohiei Moisei II, pentru care a obţinut, prin concurs, postul de preot II.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, dirijat de Tina Cerneştean.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul s-a referit la pericopa Sfintei Evanghelii a zilei, a Izgonirii lui Adam din Rai, care pregăteşte credincioşii pentru călătoria Postului Mare. Această pregătire trebuie făcută cu mult discernământ, cu multă măsură, cu dreaptă socoteală, cu smerenie creştină, cu rugăciune neîncetată şi cu iertare adevărată. De aceea, Mântuitorul nostru Iisus Hristos pune la începutul călătoriei noastre în acest post ca temelie iertarea, ca să pornim împăcaţi pe acest drum, pe care să-l putem finaliza. Postul trebuie împreunat cu smerenia, cu rugăciunea şi cu fapta bună, pentru ca să ne despărţim de vrăjmaşii lui Dumnezeu şi de lucrurile lui. Păcatele şi ispitele sunt lucrurile vrăjmaşilor lui Dumnezeu, ale diavolului. Deci, în post vrem să ne despărţim de cel rău şi de lucrurile lui şi să ne unim cu Dumnezeu. Să nu postim cu tristeţe, ci cu bucurie. Postul este o chemare spre uciderea păcatelor.La încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a primit în dar, pentru Centrul Eparhial, o icoană, care o înfăţişează pe Sfânta Muceniţă Filofteia.

Andrei Fărcaş

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinii, așteptați la hramul mănăstirii bistrițene Dobric

Pelerinii, așteptați la hramul mănăstirii bistrițene Dobric

De praznicul „Adormirii Maicii Domnului”, 15 august 2023, Mănăstirea de maici de la Dobric își va sărbători hramul bisericii mari în prezența Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Timp de două zile,...