Liturghie Arhierească în capela Spitalului Județean de Urgență din Zalău

de | feb. 27, 2023

Duminică, 26 februarie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în capela cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din incinta Spitalului Județean de Urgență din Zalău, împreună cu un sobor de preoţi și arhidiaconi. La Dumnezeiasca Liturghie au fost prezente oficialități județene, cadre medicale ale spitalului, bolnavi și mulți credincioși din oraș, care frecventează, cu regularitate, slujbele de la această capelă.

Liturghie Arhierească în capela Spitalului Județean de Urgență din ZalăuÎn cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe seama paraclisului „Sfântul Evanghelist Luca” de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului pe teologul Adelin-Petrișor Char. La finalul slujbei, Preacucernicul Părinte Călin Crecan a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

Capela Spitalului Județean de Urgență din Zalău a fost înfiinţată în anul 1994, în urma unui protocol încheiat între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii, privind acordarea asistenţei religioase în spitale. Primul preot care a slujit la această capelă a fost Preacucernicul Părinte Florin Crecan, care s-a ocupat de amenajarea acesteia în incinta spitalului şi de înzestrarea ei cu toate cele necesare desfăşurării în bune condiţii a sfintelor slujbe, răspunzând, în felul acesta, cât mai eficient, nevoilor sufleteşti ale bolnavilor, care vin aici să-şi recapete sănătatea. Începând cu anul 2008, misiunea de preot de caritate la Spitalul Județean de Urgență din Zalău i-a fost încredințată Preacucernicului Părinte Călin Crecan.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Resfințirea bisericii din Parohia Coșeiu

Resfințirea bisericii din Parohia Coșeiu

Duminică, 4 august 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Coșeiu, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de reîntemeiere a...

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Duminică, 21 iulie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Purcăreț, filie a Parohiei Lemniu, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a...

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Sâmbătă, 20 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Poiana Onții, filie a Parohiei Bezded, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții...

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Crasna

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Crasna

Duminică, 7 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Crasna, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a...

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Duminică, 23 iunie 2024, cu prilejul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din cartierul zălăuan Porolissum, care s-au adunat în număr mare la sfânta biserică, întrucât, în fiecare an, în ziua de...