Liturghie arhierească în filia Bârlea și sfeștanie la casa parohială din Tioltiur

de | nov. 28, 2021

În Duminica a 30-a după Rusalii, 28 noiembrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bârlea, județul Cluj. Tot astăzi, ierarhul a binecuvântat lucrările de renovare efectuate la casa parohială din Tioltiur, de care aparține filia Bârlea.

De la ora 10:00, Episcopul-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Octavian Vancea, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, afirmând că „Evanghelia de astăzi are un sfârșit deschis, pentru că fiecare dintre noi suntem chemați să dăm răspunsuri personale, chiar dacă sunt întrebări generale, acestea au un caracter personal. Fiecare este chemat să răspundă. În general, misiunea lui Hristos, propovăduirea și Evanghelia Lui înseamnă alegere”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Iacov Protopsaltul”, dirijat de Marin Pîntea.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe preotul paroh Octavian Vancea. De asemenea, a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” domnului Alexandru Rus, Ordinul „Mihai Vodă” doamnei Marieta Tăpăstău și Ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin” domnilor Fabian Mureșan și Simeon Aștilean, iar familiei Ioan Diț i-a acordat Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură. Totodată, tuturor binefăcătorilor le-a oferit diplome de aleasă cinstire.

După Sfinta Liturghie, Preasfinția Sa a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială din Tioltiur, binecuvântând lucrările de renovare efectate în ultima perioadă.

 

Scurt istoric

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bârlea a fost construită între anii 1936-1937.

Din luna octombrie 2014, Parohia Tioltiur cu filia Bârlea, din cadrul Protopopiatului Gherla, sunt păstorite de preotul paroh Octavian Vancea.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

„Micul Biciclist Creștin” la Baia Mare

„Micul Biciclist Creștin” la Baia Mare

La Sărbătoarea Sfintei Treimi, 20 iunie 2016, Catedrala Episcopală Sfânta Treimedin Baia Mare găzduiește un eveniment pentru copilași intitulat Micul Biciclist Creștin, aflat la ediția a III-a, după cum ne-a precizat Pr. Gavril Vasile Băban, Președinte...

Eminescu, în amintirea clujenilor la 127 de ani de la moartea sa

Eminescu, în amintirea clujenilor la 127 de ani de la moartea sa

Poetul Național Mihai Eminescu a fost omagiat astăzi la Cluj, la împlinirea a 127 de ani de la moartea sa. Festivitatea organizată de municipalitate a început în jurul orei 10:00, la statuia poetului din faţa Teatrului Naţional. La eveniment au participat preoți,...

Concurs de interpretare muzicală bizantină la Baia Mare

Concurs de interpretare muzicală bizantină la Baia Mare

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Dr. Iustin Sigheteanul, în după-amiaza zilei de marţi, 14 iunie,  în Sala "Sfântul Iosif Mărturisitorul" din incinta Catedralei „Episcopale "Sfânta Treime" din Baia Mare, a avut loc primul Concurs de interpretare muzicală...

Sărbătoare aleasă în satul clujean Huta

Sărbătoare aleasă în satul clujean Huta

În Duminica a VII-a după Paști, 12 iunie 2016, cinci ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în sobor de preoți și diaconi, au slujit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul clujean, Huta, comuna Chiuiești. Satul Huta din comuna clujeană...