Liturghie arhierească în filia Bârlea și sfeștanie la casa parohială din Tioltiur

de | nov. 28, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 30-a după Rusalii, 28 noiembrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bârlea, județul Cluj. Tot astăzi, ierarhul a binecuvântat lucrările de renovare efectuate la casa parohială din Tioltiur, de care aparține filia Bârlea.

De la ora 10:00, Episcopul-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Octavian Vancea, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, afirmând că „Evanghelia de astăzi are un sfârșit deschis, pentru că fiecare dintre noi suntem chemați să dăm răspunsuri personale, chiar dacă sunt întrebări generale, acestea au un caracter personal. Fiecare este chemat să răspundă. În general, misiunea lui Hristos, propovăduirea și Evanghelia Lui înseamnă alegere”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Iacov Protopsaltul”, dirijat de Marin Pîntea.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe preotul paroh Octavian Vancea. De asemenea, a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” domnului Alexandru Rus, Ordinul „Mihai Vodă” doamnei Marieta Tăpăstău și Ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin” domnilor Fabian Mureșan și Simeon Aștilean, iar familiei Ioan Diț i-a acordat Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură. Totodată, tuturor binefăcătorilor le-a oferit diplome de aleasă cinstire.

După Sfinta Liturghie, Preasfinția Sa a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială din Tioltiur, binecuvântând lucrările de renovare efectate în ultima perioadă.

 

Scurt istoric

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bârlea a fost construită între anii 1936-1937.

Din luna octombrie 2014, Parohia Tioltiur cu filia Bârlea, din cadrul Protopopiatului Gherla, sunt păstorite de preotul paroh Octavian Vancea.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Psaltirea – Catisma a șaisprezecea

Psaltirea – Catisma a șaisprezecea

PSALMUL 109 Al lui David 1. Zis‑a Domnul Domnului Meu: «Șezi de‑a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». 2. Toiagul puterii Tale Ți‑l va trimite Domnul din Sion, zicând: «Stăpânește în mijlocul vrăjmașilor Tăi. 3. Cu Tine este...

Oaspeți din Ucraina pe meleaguri bistrițene

Oaspeți din Ucraina pe meleaguri bistrițene

50 de români din Ucraina au petrecut o săptămână de neuitat pe meleaguri bistrițene. Ei au fost oaspeții Centrului de Tineret „Pr. prof. Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi al Arhiepiscopiei Clujului. Aici, în perioada 8-15 septembrie, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud,...

Cruce sfințită pe Dealul Măgura, de Mitropolitul Clujului

Cruce sfințită pe Dealul Măgura, de Mitropolitul Clujului

În ziua Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii din parohia Morlaca au participat la sfințirea unei Troițe pe Dealul Măgura, ce îi va ocroti de acum pe locuitorii din zonă. Binecuvantarea Crucii de o înălțime de 12 metri a fost oficiată de Înaltpresfințitul Părinte...

Hramul mănăstirii Cășiel, în prezența ÎPS Părinte Andrei

Hramul mănăstirii Cășiel, în prezența ÎPS Părinte Andrei

De praznicul Înălțării Sfintei Cruci, marcat pe 14 septembrie 2015, mii de oameni au participat la hramul Mănăstirii Cășiel din Arhiepiscopia Clujului, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei. Mântuirea o dobândim dacă împlinim trei...