Duminică, 28 iulie 2019, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului.

La final, Preacucernicul Părinte paroh Radu-Marius Barbor a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență șipentru cuvântul de învățătură pe care l-a pus la sufletele celor prezenți. În continuare, au fost împărțite iconițe tuturor celor prezenți la sfânta biserică.

Orașul Cehu Silvaniei, situat la intersecția județelor Sălaj, Maramureș și Satu Mare, este așezat pe marginea Văii Sălajului și are în vecinătate satele Ulciug, Horoatu-Cehului, Nadiș, Giurtelecu Hododului și Motiș.

Începuturile istorice ale acestui oraș se pierd în antichitatea daco-romană, numele acestuia amintindde ,,Țara Silvaniei/Terra Silvanorum”, de odinioară, bogată în codrii seculari.

Documentar, localitatea este amintită în anul 1318, la acea dată fiind cetate de lemn. În anul 1405, Cehu Silvaniei este menționat ca sat românesc (villae olachales), cu numele ,,Chechy”. Prin anii 1566, 1569 este amintit ca centru urban. În epoca modernă, orașul este Centru de Plasă al zonei de ,,Sub Codru”, Centru de Raion (1950-1968), iar odată cu reforma administrativ-teritorială a țării (1968), Cehu Silvaniei este declarat oraș, ajungând până la 10.000 de locuitori. În prezent, orașul are aproximativ 7000 de locuitori, proporția fiind de 30% români și 70% maghiari.

Parohia Cehu Silvaniei ia ființă în anul 1922, odată cu numirea preotului Ilie Călăuz, care păstorește între anii 1922-1952. În anul 1932, acesta este numit protopop al Districtului Silvaniei. Între anii 1953-1957 protopop al Raionului Cehu Silvaniei, regiunea Baia Mare, Episcopia Oradiei este preotul Petru Pop. Între anii 1958-1961 protopopiatul este condus de preotul Mihail Tostogan. Din data de 1 octombrie 1961, până în data de 30 martie 1968, protopop este preotul Andrei Măntăluță. La această dată, este pusă în aplicare noua organizare administrativă a țării, Protopopiatul Cehu fiind desființat și rămânând parohie, cu filia Nadiș, aparținând de Protopopiatul Zalău. Între 1 aprilie 1968 și 1 decembrie 1980 revine, de această dată, ca paroh, preotul Mihail Tostogan. Din data de 1 ianuarie 1981 până în data de 1 septembrie 2001 paroh al Parohiei Cehu Silvaniei este preotul Ștefan Vădeanu. În data de 1 aprilie a anului 2000 se înființează și postul de preot slujitor prin numirea părintelui Ioan Șandor. Actualul paroh, Radu-Marius Barbor și-a început activitatea în data de 1 noiembrie a anului 2001.

Redactor: Diac. Ionică Torcoș