Liturghie Arhierească în Parohia Hereclean

de | sept. 15, 2020 | Episcopia Sălajului

La Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Hereclean, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Claudiu Nechita, consilierul social-filantropic al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru diacon pe domnul teolog Gheorghe Hosu, urmând ca acesta să fie hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Zalău.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe Părintele paroh Andrei-Ștefan Urs, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinţitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru distincția acordată.

În continuare, Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de binecuvântare a Centrului catehetic al Parohiei Hereclean, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acesteia.

Situat la 10 kilometri de Municipiul Zalău, satul Hereclean a fost atestat documentar, pentru prima dată, în anul 1415, însă mărturiile arheologice arată că vechimea locuirii acestei vetre pătrunde mult mai mult în negurile istoriei. Localitatea Hereclean este cunoscută, în mod special, datorită luptei date la 3 august 1601, de către oștile domnitorului Mihai Viteazul, sub care s-a făcut prima unire a românilor, împotriva lui Sigismund Bathory, luptă ce a avut loc pe dealul Guruslăului, din apropierea satului.

În ceea ce privește viața bisericească din această parohie, amintim faptul că lucrările de ridicare a bisericii actuale a satului au început în anul 1948, însă din cauza instabilității economice din acea perioadă, construirea lăcașului de cult a stagnat, în mai multe rânduri, asfel încât acestea s-au derulat pe parcursul a 19 ani, până în anul 1967. Târnosirea bisericii s-a făcut în același an, în data de 12 noiembrie, de către Preasfințitul Părinte Valerian Zaharia, împreună cu un sobor de 16 preoți, lăcașul de cult primind ca ocrotitor pe Sfântul Nichita Romanul. Clopotele s-au cumpărat în anul 1970 de la București, acestea fiind sfințite de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu, pe atunci Episcop al Aradului și administrator interimar al Episcopiei Oradiei.

Ultimele articole

Mai multe din Episcopia Sălajului
Târnosirea bisericii Schitului Marca

Târnosirea bisericii Schitului Marca

Marți, 8 septembrie 2020, cu ocazia praznicului Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Schitului Marca, unde a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. După sfințirea lăcașului de...

Preasfințitul Părinte Petroniu, în parohia sălăjeană Bocșa

Preasfințitul Părinte Petroniu, în parohia sălăjeană Bocșa

Duminică, 6 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bocșa, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și arhid....

Preasfințitul Părinte Petroniu, în Parohia Aluniș

Preasfințitul Părinte Petroniu, în Parohia Aluniș

Duminică, 30 august 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Aluniș, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și...

Episcopul Petroniu a slujit la hramul Mănăstirii Bic

Episcopul Petroniu a slujit la hramul Mănăstirii Bic

Sâmbătă, 29 august 2020, Mănăstirea Bic și-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Această sărbătoare încheie hramurile de vară ale mănăstirilor din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu,...

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la biserica veche a Parohiei Ortelec

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la biserica veche a Parohiei Ortelec

Duminică, 23 august 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortelec, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie,...