Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

de | aug. 30, 2015 | Actualitatea religioasă

Duminică, 30 august 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Meseșenii de Sus, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară situat în vecinătatea bisericii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu, alături de părinții slujitori și în prezența credincioșilor satului, a binecuvântat lucrările efectuate la casa parohială din localitate, lucrări care au demarat după instalarea ca preot paroh al acestei comunități a Preacucernicului Părinte Sorin Gordan, în iarna anului 2014. De asemenea, în această perioadă, sub coordonarea părintelui paroh, pe lângă lucrările efectuate la casa parohială, au fost făcute diferite lucrări și la locașul de cult.Liturghie Arhiereasca la Parohia Mesesenii de Sus 11

Localitatea Meseșenii de Sus are o vechime de peste 800 de ani, prima atestare documentară datând din anul 1213, dar satul este mult mai vechi decât atestă primul document în care apare citat. Pe teritoriul Meseșenilor s-au găsit obiecte datând din neolitic, apoi din epocile bronzului şi a fierului. Astfel, s-au descoperit urmele unui turn de pază și semnalizare, de unde s-au recoltat fragmente ceramice atribuite culturilor Coțofeni, Wietenberg și dacică, iar în locul numit Valea Drăgoșeștilor s-au descoperit fragmente ceramice ce aparțin culturii Starčevo-Criș.

Biserica ortodoxă din localitate a fost construită în 1785. Era o biserică masivă cu ziduri groase de un metru şi acoperiş de şindrilă. În 1875 lăcaşul a fost restaurat şi tot în acelaşi an a fost construită o şcoală şi o casă pentru învăţător, demarând astfel învăţământul primar în această localitate. În 1956 a fost refăcut turnul care s-a prăbuşit în timpul unei furtuni. Cu ocazia reparaţiei capitale din 1970 biserica a primit aspectul actual, locașul de cult fiind atunci repictat. Biserica a fost resfințită în anul 1998.

În depozitul de carte veche bisericească al Muzeului Județean de Istorie din Zalău, se păstrează 15 cărţi care au aparţinut bisericii din Meseşenii de Sus, pe fiecare dintre acestea existând însemnări de mână, mărturii prețioase ale trecutului comunității.

Ultimele articole

Ce este Proscomidia? (Partea a II-a)

Ce este Proscomidia? (Partea a II-a)

Gesturile şi textele liturgice trebuie urmărite, desigur, în paralel cu textul propriu-zis al Proscomidiei. Se va observa, astfel, că pe Sfântul Disc va fi reprezentată întreaga Biserică, din cer şi de pe pământ. Data trecută spuneam că pentru Proscomidie rânduiala...

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Filmul „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor”, regizat de Andrei Negoiță Zagorodnăi, a fost lansat joi, 18 iunie 2015, în premieră la Cluj-Napoca. Evenimentul, la care au participat câteva sute de tineri, a avut loc în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea...

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Preoții din protopopiatul Bistrița au aflat marți, 16 iunie 2015, cum pot accesa fonduri europene în vederea derulării unor proiecte de economie socială. Ei au fost informați în cadrul ședinței lunare care s-a desfășurat de la ora 11, sub coordonarea părintelui...

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Cluj-Napoca, luni, 15 iunie 2015, în contextul împlinirii a 126 de ani de la moartea sa. Festivitățile au început la ora 10:30 în faţa Teatrului Naţional, la statuia poetului. Au luat parte la momentul omagial zeci de clujeni,...