Liturghie Arhierească în Parohia Mineu

de | iun. 9, 2019 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Duminică, 9 iunie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Mineu, Protopopiatul Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preacucernicul Părinte parohFlorin Ardeleana mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor prezenți.

Satul Mineu este așezat în partea de Nord a județului Sălaj, în apropierea graniței ce desparte județul Satu Mare de județul Maramureș, fiind o localitate alcătuită din români și maghiari.

Prima atestare documentară a satului provine din secolul al XIII-lea, când localitatea apare sub numele de Sandra.

În ceea ce privește viața bisericească din acest sat, amintim faptul că în secolul al XVII-lea s-a edificat un lăcaș de cult din lemn, care astăzi nu mai există, deoarece a fost demolat. Lemnul rezultat din demolarea acestuiaafost folosit la construcția noii biserici de piatră, finalizată,în mare parte, în anul 1938.

Din anul 2012, noul paroh al comunității din Mineu este Preacucernicul Părinte Florin Ardelean. Încă de la început, Preacucernicia Sa, ajutat de puținii credincioși ai parohiei, a purces la efectuarea unor lucrări de înnoire la lăcașul de cult. Astfel, iconostasul a fost îmbrăcat în foiță de aur, fiind înlocuite și icoanele, s-au montat uși noi și a fost făcut sistemul de încălzire pe radiatoare electrice. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Ultimele articole

Un liric drum al Crucii

Un liric drum al Crucii

E Săptămâna Pătimirilor: vă invităm să parcurgem un liric drum al Crucii, o literară cale a durerii, a dragostei jertfelnice. Dumnezeu și-a ales apostoli și între poeți, ca prin harul lor să glăsuiască-n vers Pătimirile, uneori atât de intens, încât zămislesc poem din...

Biserica din Lunca, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica din Lunca, resfințită de Mitropolitul Clujului

În Duminica a 21-a după Rusalii, 17 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea din localitatea Lunca, județul Bistrița-Năsăud, de la...

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica din Sânmărtin

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica din Sânmărtin

În Duminica a 21-a după Rusalii, 17 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Sânmărtin, județul Cluj. Cu acest prilej, Părintele Episcop...