Liturghie arhierească în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu.

de | ian. 10, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 10 ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu.

De la ora 10:00, în biserica parohială, situată pe strada Fântânele, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

După citirea pericopei evanghelice, în cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul  a precizat că Evanghelia Domnului Hristos este soluția pentru starea de confuzie în care ne aflăm în viața de zi cu zi.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei. La chinonic, interpreta de muzică populară Maria Mihali a interpretat pricesne specifice perioadei în care ne aflăm.

Scurt istoric

Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” a fost înființată în anul 1991, pentru nevoile spirituale ale credincioșilor ortodocși din cartierul Grigorescu.

Piatra de temelie a noului lăcaș de cult a fost pusă în 15 iunie 1997, de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. Sfințirea bisericii cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh”  și „Nașterea Maicii Domnului” a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în data de 22 august 2015.

În prezent, biserica parohială este păstorită de preoții Marius Varga și Adrian Medan.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Rom.1,16-17: Evanghelia – puterea lui Dumnezeu

Rom.1,16-17: Evanghelia – puterea lui Dumnezeu

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri rromi au fost botezați de Mitropolitul Clujului, vineri, 28 august 2015, în Parohia „Sfântul Moise Arapul” din comunitatea clujeană Pata Rât la finalul Sfintei Liturghii oficiate cu prilejul hramului.  „În colonia Pata Rât locuită de rromi, astăzi a avut loc...

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, la Cluj-Napoca

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, la Cluj-Napoca

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj și Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului organizează la Cluj-Napoca, în perioada 4-7 septembrie, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, în cadrul manifestărilor mai ample găzduite de acest municipiu, declarat...

Biserica din Brâglez, târnosită de Preasfințitul Petroniu

Biserica din Brâglez, târnosită de Preasfințitul Petroniu

Duminica a 12-a după Rusalii a fost zi de sărbătoare pentru credincioșii parohiei Brâglez din Episcopia Sălajului. Locașul de cult a fost târnosit de Preasfințitul Părinte Petroniu, slujbă care a încununat jertfa credincioșilor pe parcursul a mai multor ani. După...

Preoții clujeni, duhovnicești și ancorați în actualitate

Preoții clujeni, duhovnicești și ancorați în actualitate

Preoții care fac parte din protopopiatul Cluj I doresc să își actualizeze mesajul și misiunea lor, în conformitate cu nevoile societății contemporane. Ei își propun ca prin ancorarea lor în realitate să poată reîmprospăta viața duhovnicească a credincioșilor....