Liturghie arhierească în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu.

de | ian. 10, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 10 ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu.

De la ora 10:00, în biserica parohială, situată pe strada Fântânele, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

După citirea pericopei evanghelice, în cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul  a precizat că Evanghelia Domnului Hristos este soluția pentru starea de confuzie în care ne aflăm în viața de zi cu zi.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei. La chinonic, interpreta de muzică populară Maria Mihali a interpretat pricesne specifice perioadei în care ne aflăm.

Scurt istoric

Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” a fost înființată în anul 1991, pentru nevoile spirituale ale credincioșilor ortodocși din cartierul Grigorescu.

Piatra de temelie a noului lăcaș de cult a fost pusă în 15 iunie 1997, de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. Sfințirea bisericii cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh”  și „Nașterea Maicii Domnului” a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în data de 22 august 2015.

În prezent, biserica parohială este păstorită de preoții Marius Varga și Adrian Medan.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

AUDIO Biserica de lemn din Dângăul Mic

AUDIO Biserica de lemn din Dângăul Mic

Biserica de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” din Dângăul Mic, comuna Căpușu Mare, încadrată ca monument istoric, datează din a doua jumătate a  secolului al XVIII-lea (1764) și este ascunsă privirilor printre brazii din cimitirul satului. Beneficiind de prezența câtorva...

Agenda ierarhilor în Duminica a 3-a după Paști

Agenda ierarhilor în Duminica a 3-a după Paști

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 16 mai 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca și-a serbat joi, 11 iunie 2015, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Hramul a fost instituit anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.   În cinstea ocrotitorului...

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Luni 8 iunie 2015, în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost părintele Dorel Gălan, consilierul Liciniu Câmpean şi doamna Adela...

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...