Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Liturghie arhierească, în parohia sălăjeană Dragu

de | mai 14, 2017

Duminică, 14 mai 2017, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dragu, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în frunte părintele Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului.

La finalul slujbei, Preasfinţia Sa l-a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Vasile Mărcean, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate în cadrul comunității parohiale.

Prima atestare documentară a localității Dragu provine din anul 1332. Satul este aşezat în Podişul Someşan şi face parte din porţiunea numită „Dealurile Clujului şi Dejului”, întinzându-se şi pe o mică porţiune a Depresiunii Almaşului.

Primele informaţii despre existenţa unei biserici în localitatea Dragu le găsim în conscripţiile lui Klein din anul 1733 şi ale lui Bucov din anul 1760. Locașul de cult a fost ridicat de Ioan Dino din Hatos, comitatul Bistriţa, o localitate care, astăzi, nu mai poate fi identificată. Acest fapt este consemnat în pronaos, deasupra uşii de intrare, unde se află inscripţia: „S-au ridicat această biserică şi întemeiată din mărinimie în anul 1806 şi s-au săvârşit în 1809 şi s-au zidit cu toată cheltuiala satului şi cu ajutorul domnului locului, fiind meşter din lemn, Ioan Dino, din Hatos, comitatul Bistriţ”.

Biserica de zid a fost edificată între anii 1969-1973, în vremea păstoririi părintelui Vasile Herdea, având o arhitectură specific răsăriteană. Pictura acesteia a fost realizată în tehnica tempera, între anii 1973-1977 și a fost sfințită de către Preasfințitul Părinte Vasile Coman, episcopul Oradiei, la sfârșitul anului 1977. O contribuție însemnată la zidirea locașului de cult au avut-o epitropul Vasile Gherman și consilierii din acea perioadă, aceștia construind biserica prin hărnicia și jerfelnicia muncii lor.

Începând cu anul 2013, părintele Vasile Mărcean a fost numit preot al Parohiei Dragu.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea Bisericii „Buna Vestire” din Cheia

Resfințirea Bisericii „Buna Vestire” din Cheia

În Duminica a 10-a după Rusalii (a vindecării lunaticului), 9 august 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din Cheia, județul...

Tundere în monahism la Mănăstirea de la Salva

Tundere în monahism la Mănăstirea de la Salva

În seara zilei de joi, 6 august 2026, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din localitatea Salva, Protopopiatul Năsăud....

Hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față” – Cheile Turzii

Hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față” – Cheile Turzii

La praznicul Schimbării la Față a Domnului, joi, 6 august 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea „Schimbarea la Față” - Cheile Turzii din...

Hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față” din Ilva Mare | 2026

Hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față” din Ilva Mare | 2026

„La Schimbarea la Față, Mântuitorul nu Și-a luat ceva ce nu avea, ci doar a descoperit ceea ce avea din veșnicie și pe care, prin întrupare, Și-a acoperit-o. Iar acum o dezvăluie, dar, așa cum spune troparul praznicului, doar pe cât li se putea, adică pe cât puteau...