Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Gârceiu

de | mai 6, 2018 | Actualitatea religioasă

Duminică, 6 mai 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Gârceiu, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și părintele Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit iconostasul bisericii, în urma lucrărilor de înnoire efectuate și a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Andrei Vlaicu, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate

De asemenea, Preasfinția Sa a acordat diplome de apreciere membrilor Consiliului Parohial și primarului comunei. La rândul său, părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și i-a oferit o icoană cu Sfânta Treime. În continuare, cei prezenți s-au deplasat în cimitirul satului, unde Preasfinția Sa a sfințit capela mortuară, ridicată de comunitatea din Gârceiu.

Satul Gârceiu este așezat în partea centrală a județului Sălaj, la o distanță de aproximativ 10 km față de Municipiul Zalău şi aparţine, din punct de vedere administrativ, de comuna Crișeni. Prima atestare documentară a localității provine din anul 1405, când satul apare sub numele de Gercsen, Cherchyn sau Gerchen. Începând cu anul 1966 localitatea primește denumirea de Gârceiu.

Biserica satului a fost zidită în anul 1907, în formă de navă, având lungimea de 25 de m și lățimea de 8 m. Datorită faptului că lăcașul de cult este amplasat într-o zonă cu pânza freatică foarte ridicată, dar și din cauză că fundația bisericii nu a fost izolată, de-a lungul timpului, a apărut igrasia, apa provenită din sol infiltrându-se în pereți.

Începând cu anul 2013, părintele paroh Andrei Vlaicu a fost numit preot al Parohiei Gârceiu, și sub păstorirea sa au fost derulate o serie de lucrări de reabilitare.

Ultimele articole

6 aprilie – Sf. Sfinţit Mc. Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigore Sinaitul şi Platonida † Sf. Sfințit Mc. Irineu, ep. de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul și Platonida, (Denia Canonului cel Mare)

6 aprilie – Sf. Sfinţit Mc. Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigore Sinaitul şi Platonida † Sf. Sfințit Mc. Irineu, ep. de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul și Platonida, (Denia Canonului cel Mare)

Sfântul Mucenic Irineu a fost episcop în oraşul Sirmium – astăzi Sremska Mitroviţa Serbia – din provincia romană Pannonia Inferioară, răspândind cu succes creştinismul în acele ţinuturi şi călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Pe vremea marii persecuţii împotriva...

Duminica a 3-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Duminica a 3-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Duminica a 3-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. După citirea pericopei...

Resfințirea Bisericii din localitatea Pruni, județul Cluj

Resfințirea Bisericii din localitatea Pruni, județul Cluj

În Duminica a 3-a după Rusalii, 11 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Pruni, județul Cluj. De la ora 8:30, Preasfințitul Părinte...

ASCOR Cluj | Tabără de vară la Scrind-Frăsinet

ASCOR Cluj | Tabără de vară la Scrind-Frăsinet

Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – Cluj-Napoca vă invită,  și în anul acesta, la tabăra studențească de vară, organizată în perioada 30 iulie – 9 august în județul Cluj, comuna Mărgău, satul Scrind-Frăsinet. Tema taberei de anul acesta este „Ascultați de...