Liturghie arhierească în Parohia sălăjeană Hereclean

de | oct. 21, 2018

Duminică, 21 octombrie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Hereclean, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte Mihai-Adrian Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Bocșița, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Silviu-Claudiu Silaghi.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Andrei-Ștefan Urs, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinţitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru distincția acordată. În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare la casa parohială, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acesteia.

Situat la 10 kilometri de Municipiul Zalău, satul Hereclean a fost atestat documentar, pentru prima dată, în anul 1415, însă mărturiile arheologice arată că vechimea locuirii acestei vetre pătrunde mult mai mult în negurile istoriei. Localitatea Hereclean este cunoscută, în mod special, datorită luptei date la 3 august 1601, de către oștile domnitorului Mihai Viteazul, sub care s-a făcut prima unire a românilor, împotriva lui Sigismund Bathory, luptă ce a avut loc pe dealul Guruslăului, din apropierea satului.

În ceea ce privește viața bisericească din această parohie, amintim faptul că lucrările de ridicare a bisericii actuale a satului au început în anul 1948, însă din cauza instabilității economice din acea perioadă, construirea lăcașului de cult a stagnat, în mai multe rânduri, astfel încât acestea s-au derulat pe parcursul a 19 ani, până în anul 1967. Târnosirea bisericii s-a făcut în același an, în data de 12 noiembrie, de către Preasfințitul Părinte Valerian Zaharia, împreună cu un sobor de 16 preoți, lăcașul de cult primind ca ocrotitor pe Sfântul Nichita Romanul. Clopotele s-au cumpărat în anul 1970 de la București, acestea fiind sfințite de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu, pe atunci Episcop al Aradului și administrator interimar al Episcopiei Oradiei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Marșul pentru Viață 2024, la Cluj-Napoca

Marșul pentru Viață 2024, la Cluj-Napoca

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat sâmbătă, 30 martie 2024, la „Marșul pentru Viață” – Ediția a 14-a, eveniment organizat la Cluj-Napoca de mai multe...