Liturghie arhierească, în parohia sălăjeană Recea

de | oct. 6, 2019

Duminică, 6 octombrie 2019, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Recea, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și părintele paroh Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, dar și și părintele Paul Isip, protopopul de Gherla. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot, pe seama parohiei Hurez, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pe diaconul Răzvan-Adrian Mîndruț. La finalul slujbei, preotul paroh i-a mulțumit Preasfinţitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură.

Piatra de temelie a bisericii cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Recea a fost sfințită în anul 2002. Motivul pentru care s-a hotărât ridicarea unui nou lăcaș de cult în localitate a fost dat de faptul că vechea biserică era amplasată pe un teren care a devenit instabil.Între anii 2002-2018, sub păstorirea preoților Miron Pop și Mihai-Adrian Dobocan, biserica a fost ridicată și înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Liturghie Arhierească în Parohia Crișeni

Liturghie Arhierească în Parohia Crișeni

Duminică, 4 februarie 2024, credincioșii Parohiei Crișeni au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în noua biserică a parohiei de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și...

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Duminică, 28 ianuarie 2024, la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău s-au desfășurat lucrările ședințelor Consiliului Eparhial și Adunării Eparhiale din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, ziua a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte...

Prezență Arhierească în Parohia Poarta Sălajului

Prezență Arhierească în Parohia Poarta Sălajului

Duminică, 21 ianuarie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Poarta Sălajului, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul...