Liturghie Arhierească în Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

de | dec. 16, 2018 | Actualitatea religioasă

Duminică, 16 decembrie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Din soborul de preoți și diaconi au făcut parte și Preacucernicul Părinte paroh Dan Dregan, protopopul Jiboului și Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru diacon pe tânărul Ioan-Sergiu Cîmpean, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Mierța, din Protopopiatul Zalău.

La final, Preacucernicul Părinte paroh Dan Dregan a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor prezenți.

Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost sfinţită în data de 16 iunie 1991, iar în 23 aprilie 2002, altarul demisolului bisericii a fost sfințit, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Până în anul 2005, lucrările la acest lăcaș de cult au fost coordonate de către Preacucernicul Părinte Gheorghe Longodor, iar începând cu acel an, lucrările au fost continuate de către Preacucernicul Părinte Dan Dregan.

În anul 2012, biserica a primit cel de-al doilea hram, „Sfântul Proroc Daniel”.

Lucrările efectuate la acest lăcaș de cult au fost finalizate în anul 2013, iar în data de 15 septembrie a aceluiași an, biserica a fost târnosită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi cu Preasfinţitul Părinte Petroniu. Cu această ocazie, cei doi preoţi slujitori ai lăcașului de cult au primit din partea Preafericirii Sale distincţia Crucea Patriarhală. Tot în acel moment istoric, Sfântul Proroc Daniel a fost proclamat ocrotitorul oraşului Jibou.

Secretar Eparhial, Diac. Ionică Torcoș

Ultimele articole

Psalmii | Arhim. Simeon Pintea

Psalmii | Arhim. Simeon Pintea

Psalmii reprezintă, alături de imnografie, o componentă însemnată în cultului ortodox. Toate slujbele au în alcătuirea lor Psalmi sau stihuri alese din Psalmi. Fără îndoială, Psalmii sunt o moștenire din cultul Vechiului Testament. Ei reprezentau și atunci conținutul...

31 mai – Sf. Mc. Ermie, Eusebiu și Haralambie

31 mai – Sf. Mc. Ermie, Eusebiu și Haralambie

Sfântul Mucenic Ermie a trăit în vremea împăratului Antonim Piul (138-161) care a pornit o puternică persecuție asupra creștinilor. Soldații său mergeau din oraș în oraș obligând lumea să aducă jertfă zeilor, iar cei care nu se supuneau erau chinuiți și uciși. Sfântul...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Gherla

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Gherla

În perioada 25 aprilie – 30 mai 2023, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, au avut loc conferințele...

Comunicat de presă | Tradiționala Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Comunicat de presă | Tradiționala Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Clujenii sunt invitați să participe duminică, 4 iunie 2023, la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Dej

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Dej

Clericii din Protopopiatul Ortodox Dej s-au reunit luni, 29 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, fiind săvârșită în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Dej, în sobor de preoți, în frunte...