Liturghie Arhierească în Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

de | dec. 16, 2018

Duminică, 16 decembrie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Din soborul de preoți și diaconi au făcut parte și Preacucernicul Părinte paroh Dan Dregan, protopopul Jiboului și Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru diacon pe tânărul Ioan-Sergiu Cîmpean, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Mierța, din Protopopiatul Zalău.

La final, Preacucernicul Părinte paroh Dan Dregan a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor prezenți.

Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost sfinţită în data de 16 iunie 1991, iar în 23 aprilie 2002, altarul demisolului bisericii a fost sfințit, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Până în anul 2005, lucrările la acest lăcaș de cult au fost coordonate de către Preacucernicul Părinte Gheorghe Longodor, iar începând cu acel an, lucrările au fost continuate de către Preacucernicul Părinte Dan Dregan.

În anul 2012, biserica a primit cel de-al doilea hram, „Sfântul Proroc Daniel”.

Lucrările efectuate la acest lăcaș de cult au fost finalizate în anul 2013, iar în data de 15 septembrie a aceluiași an, biserica a fost târnosită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi cu Preasfinţitul Părinte Petroniu. Cu această ocazie, cei doi preoţi slujitori ai lăcașului de cult au primit din partea Preafericirii Sale distincţia Crucea Patriarhală. Tot în acel moment istoric, Sfântul Proroc Daniel a fost proclamat ocrotitorul oraşului Jibou.

Secretar Eparhial, Diac. Ionică Torcoș

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Evenimente duhovnicești în Protopopiatul Huedin

Evenimente duhovnicești în Protopopiatul Huedin

În perioada 22-27 august 2016, un grup de tineri din oraşul Huedin, membri ai Centrului catehetic Protopop Martir Aurel Munteanu, au participat în tabara pentru tineret, organizată la Centrul de tineret din Sângiorz Băi. Timp de o săptămână, aceştia s-au bucurat de...

Târnosirea bisericii din Parohia Jac, Episcopia Sălajului

Târnosirea bisericii din Parohia Jac, Episcopia Sălajului

În duminica a X -a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Athenagoras al Mexicului, s-au aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Jac, Protopopiatul Zalău, unde au oficiat slujba de târnosire a bisericii cu...