Liturghie Arhierească în Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Zalău

de | nov. 28, 2022

Duminică, 27 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Zalău. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Grigore Vid, protopopul Zalăului.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe Alin Zegrean, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Luminișu, din Protopopiatul Jibou. La finalul slujbei, Preacucernicul Părinte paroh Ioan Zaha a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

După înființarea Episcopiei Sălajului, în anul 2008, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Petroniu, s-au înființat, în Municipiul Zalău, două noi parohii, pentru a satisface nevoile spirituale ale credincioșilor. Una dintre aceste parohii este cea situată în cartierul Sărmaș. Cel căruia i-a fost încredințată grija ridicării bisericii în această parte a Zalăului a fost Preacucernicul Părinte Ioan Zaha.

Piatra de temelie pentru cel mai nou lăcaș de cult din Municipiul Zalău a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Petroniu în data de 6 iunie 2010, în Duminica Sfinților Români, biserica fiind pusă sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei. Prin truda și jertfelnicia Părintelui paroh Ioan Zaha și a micii comunități din cartierul Sărmaș, lăcașul de cult a fost ridicat în scurt timp, astfel încât, începând cu Joia Mare a anului 2013, slujbele au început să fie săvârșite în noua biserică. Până atunci, prin bunăvoința unei bune familii de credincioși, slujbele au fost oficiate într-o locuință din vecinătatea șantierului lăcașului de cult.

În momentul de față, în exterior, biserica este tencuită, iar în interior se pictează în tehnica frescă. Pentru Părintele paroh Ioan Zaha, acesta este cel de-al doilea lăcaș de cult pe care l-a ridicat din temelie, Preacucernicia Sa mai zidind o biserică și în localitatea Colonia Sighet, unde a activat ca preot, înainte de a primi ascultarea ridicării lăcașului de cult în nou înființata parohie din cartierul zălăuan Sărmaș.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Duminică, 29 ianuarie 2023, la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău s-au desfășurat lucrările ședințelor Consiliului Eparhial și Adunării Eparhiale din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, ziua a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte...

Prezență Arhierească în Parohia Românași

Prezență Arhierească în Parohia Românași

Duminică, 11 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Românași, Protopopiatul Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul...

Hramul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău

Hramul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău

Marți, 6 decembrie 2022, Liceul Ortodox din Zalău și-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Cu acest prilej, elevii și cadrele didactice din cadrul acestei școli au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu, care a săvârșit...