Liturghie Arhierească, în Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Zalău

de | nov. 24, 2019 | Episcopia Sălajului

Duminică, 24 noiembrie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Miluani, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Răzvan-Dumitru Gorgan.

La final, Preacucernicul Părinte paroh Ioan Zaha, a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

După înființarea Episcopiei Sălajului, în anul 2008, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Petroniu, s-au înființat, în Municipiul Zalău, două noi parohii, pentru a satisface nevoile spirituale ale credincioșilor. Una dintre aceste parohii este cea situată în cartierul Sărmaș. Cel căruia i-a fost încredințată grija ridicării bisericii în această parte a Zalăului a fost Preacucernicul Părinte Ioan Zaha.

Piatra de temelie pentru cel mai nou lăcaș de cult din Municipiul Zalău a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Petroniu în data de 6 iunie 2010, în Duminica Sfinților Români, biserica fiind pusă sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei. Prin truda și jertfelnicia Părintelui paroh Ioan Zaha și a micii comunități din cartierul Sărmaș, lăcașul de cult a fost ridicat în scurt timp, astfel încât, începând cu Joia Mare a anului 2013, slujbele au început să fie săvârșite în noua biserică. Până atunci, prin bunăvoința unei bune familii de credincioși, slujbele au fost oficiate într-o locuință din vecinătatea șantierului lăcașului de cult.

În momentul de față, în exterior, biserica este tencuită, iar în interior s-au demarat lucrările de pictură în tehnica frescă. Pentru Părintele paroh Ioan Zaha, acesta este cel de-al doilealăcaș de cult pe care l-a ridicat din temelie, Preacucernicia Sa mai zidind o biserică și în localitatea Colonia Sighet, unde a activat ca preot, înainte de a primi ascultarea ridicării lăcașului de cult în nou înființata parohie din cartierul zălăuan Sărmaș.

Ultimele articole

Mai multe din Episcopia Sălajului
Liturghie Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

Liturghie Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

Duminică, 11 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Someș-Odorhei, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul...