Liturghie Arhierească în Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena din Șimleu Silvaniei

de | dec. 27, 2019

Vineri, 27 decembrie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena din orașul Șimleu Silvaniei. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei și preoții apropiați Părintelui paroh Cristian Crișan.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

Biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Șimleu Silvaniei a fost ridicată începând cu anul 1925. Ca o particularitate a începuturilor acestui lăcaș de cult amintim faptul că principalii ctitori ai acestei biserici au fost șapte persoane venite din sudul țării, din Oltenia, care s-au stabilit în Șimleu Silvaniei și care au dorit să aibă un lăcaș de cult ridicat de către ele. Din lipsa fondurilor, lucrările au stagnat până în anul 1930, fiind ulterior reluate. Sfințirea bisericii a avut loc în anul 1957 și a fost săvârșită de către vrednicul de pomenire Episcop Valerian Zaharia.

De-a lungul timpului au fost efectuate diferite lucrări de înnoire și înfrumusețare, lăcașul de cult fiind repictat între anii 1992-1995.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Treznea

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Treznea

Duminică, 21 martie 2021, credincioșii parohiei Treznea au îmbrăcat straie de sărbătoare. Bucuria a fost dată de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Petroniu care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au...

Zi de sărbătoare în parohia sălăjeană Hurez

Zi de sărbătoare în parohia sălăjeană Hurez

Duminică, 28 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Hurez, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, ierarhul  a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au...

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Duminică, 21 februarie 2021, în sala de ședințe de la demisolul Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău s-au desfășurat lucrările ședinței Consiliului Eparhial și ale Adunării Eparhiale din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, ziua a debutat cu Sfânta...