Liturghie Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

de | oct. 12, 2020

Duminică, 11 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Someș-Odorhei, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Huta, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Tiberiu-Nicolae Țap.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe Părintele paroh Cosmin-Cristian Porumb, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la capela mortuară a parohiei.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit capela mortuară ridicată de comunitatea din Someș-Odorhei.

Localitatea Someş-Odorhei este aşezată în partea de Nord-Vest a judeţului Sălaj, respectiv în Podişul Someşan, fiind atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1387, când satul apare sub numele de „Udvarhely”.

Secole la rând, întinderile de pământ roditor din hotarul Someş-Odorheiului, precum şi vatra localității au fost stăpânite de către diferiţi feudali. Astfel, între anii 1543-1564, potrivit documentelor vremii, proprietarii feudali ai satului au fost familiile Dragfy şi Jakcsy din Cusei. Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, printr-o donaţie a lui Sigismund Bathory, localitatea Someş-Odorhei a ajuns în posesia feudalilor Francisc Wesselény şi Ladislau Gyulafi.

În ceea ce privește viața bisericească din acest sat, amintim faptul că în această localitate a existat o capelă din lemn, construită în anul 1470. Două secole mai târziu, respectiv în anul 1670, obştea credincioşilor a edificat, în grădina parohială actuală, o biserică din lemn de stejar, acoperită cu şindrilă, aceasta fiind demolată în anul 1904.

Lăcașul de cult actual a fost ridicat în anul 1896, fiind construit din piatră şi cărămidă, în stil dreptunghiular, sub formă de corabie. Construcţia a fost finalizată în anul 1900. În anul 1975, exteriorul bisericii a fost retencuit şi vopsit, iar în anii 1974-1975 interiorul lăcașului de cult a fost împodobit cu o frumoasă pictură în tehnica tempera, executată de către Stela Ionescu.

În data de 21 septembrie a anului  1975, biserica a fost sfinţită de către Preasfinţitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei, iar în anul 2000, Preasfinţitul Părinte Ioan Mihălţan, Episcopul Oradiei, Bihorului şi Sălajului, a binecuvântat lucrările de retencuire în terasit a lăcașului de cult.

Începând cu anul 2019, Preacucernicul Părinte Cosmin-Cristian Porumb a fost numit preot al Parohiei Someș-Odorhei, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și edificarea unei capele mortuare.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Zi de sărbătoare în Parohia ,,Sfânta Treime” din Zalău

Zi de sărbătoare în Parohia ,,Sfânta Treime” din Zalău

Duminică, 10 martie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Treime” din Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, au participat...

Prezență Arhierească în Parohia Ortelec

Prezență Arhierească în Parohia Ortelec

Duminică, 3 martie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul zălăuan Ortelec, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și diaconi. În...

Liturghie Arhierească în Parohia Crișeni

Liturghie Arhierească în Parohia Crișeni

Duminică, 4 februarie 2024, credincioșii Parohiei Crișeni au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în noua biserică a parohiei de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și...