Liturghie Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

de | oct. 12, 2020 | Episcopia Sălajului

Duminică, 11 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Someș-Odorhei, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Huta, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Tiberiu-Nicolae Țap.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe Părintele paroh Cosmin-Cristian Porumb, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la capela mortuară a parohiei.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit capela mortuară ridicată de comunitatea din Someș-Odorhei.

Localitatea Someş-Odorhei este aşezată în partea de Nord-Vest a judeţului Sălaj, respectiv în Podişul Someşan, fiind atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1387, când satul apare sub numele de „Udvarhely”.

Secole la rând, întinderile de pământ roditor din hotarul Someş-Odorheiului, precum şi vatra localității au fost stăpânite de către diferiţi feudali. Astfel, între anii 1543-1564, potrivit documentelor vremii, proprietarii feudali ai satului au fost familiile Dragfy şi Jakcsy din Cusei. Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, printr-o donaţie a lui Sigismund Bathory, localitatea Someş-Odorhei a ajuns în posesia feudalilor Francisc Wesselény şi Ladislau Gyulafi.

În ceea ce privește viața bisericească din acest sat, amintim faptul că în această localitate a existat o capelă din lemn, construită în anul 1470. Două secole mai târziu, respectiv în anul 1670, obştea credincioşilor a edificat, în grădina parohială actuală, o biserică din lemn de stejar, acoperită cu şindrilă, aceasta fiind demolată în anul 1904.

Lăcașul de cult actual a fost ridicat în anul 1896, fiind construit din piatră şi cărămidă, în stil dreptunghiular, sub formă de corabie. Construcţia a fost finalizată în anul 1900. În anul 1975, exteriorul bisericii a fost retencuit şi vopsit, iar în anii 1974-1975 interiorul lăcașului de cult a fost împodobit cu o frumoasă pictură în tehnica tempera, executată de către Stela Ionescu.

În data de 21 septembrie a anului  1975, biserica a fost sfinţită de către Preasfinţitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei, iar în anul 2000, Preasfinţitul Părinte Ioan Mihălţan, Episcopul Oradiei, Bihorului şi Sălajului, a binecuvântat lucrările de retencuire în terasit a lăcașului de cult.

Începând cu anul 2019, Preacucernicul Părinte Cosmin-Cristian Porumb a fost numit preot al Parohiei Someș-Odorhei, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și edificarea unei capele mortuare.

Ultimele articole

Postul Nașterii Domnului

Postul Nașterii Domnului

Postul Crăciunului evocă întreaga istorie a Vechiului Testament ca un timp al așteptării, al pregătirii, al speranței mesianice. Asemeni tuturor drepților și profeților vetero-testamentari care au așteptat ziua venirea lui Hristos în lume, așa așteptăm și noi în acest...

Mai multe din Episcopia Sălajului
Resfințirea bisericii din Parohia Meseșenii de Sus

Resfințirea bisericii din Parohia Meseșenii de Sus

Duminică, 22 septembrie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Meseșenii de Sus, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit...

Zi de sărbătoare la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Zalău

Zi de sărbătoare la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Zalău

Duminică, 8 septembrie 2019, credincioșii Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un...

Episcopul Sălajului, prezent la hramul Mănăstirii Bic

Episcopul Sălajului, prezent la hramul Mănăstirii Bic

Mănăstirea sălăjeană Bic și-a prăznuit joi, 29 august 2019, ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Această sărbătoare a încheiat hramurile de vară ale mănăstirilor din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte...

Resfințirea bisericii din Parohia Aluniș

Resfințirea bisericii din Parohia Aluniș

Duminică, 25 august 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Aluniș, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie,...

Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Strâmba, Sălaj

Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Strâmba, Sălaj

Joi, 15 august 2019, cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Strâmba, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte...

Liturghie Arhierească în Parohia Cehu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Parohia Cehu Silvaniei

Duminică, 28 iulie 2019, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte...