Liturghie Arhierească în Parohia Surduc, județul Sălaj

de | sept. 2, 2018

Duminică, 2 septembrie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Surduc, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului, Preacucernicul Părinte Septimiu Gudea, contabilul Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, intendentul Episcopiei Sălajului.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Alin-Aurel Butaș pentru întreaga activitate desfășurată și i-a oferit, acestuia, în semn de prețuire pentru ajutorul acordat la ridicarea Sediului Eparhial al Episcopiei Sălajului, o diplomă de Ctitor al Centrului Eparhial și o machetă a acestui edificiu. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere membrilor Consiliului Parohial și tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la biserica și la capela mortuară a parohiei.

La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență, pentru macheta Sediului Eparhial și pentru diploma de Ctitor al Centrului Eparhial.

După oficierea Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a sfințit o troiță și capela mortuară, ambele fiind edificate în curtea lăcașului de cult, de comunitatea din Surduc.

Prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1554, când satul apare sub numele de Naghzwrdok (Surducul Mare), care înseamnă „vale îngustă, coastă râpoasă, stâncoasă”.

Surducul este cel mai mare sat de pe valea Someșului sălăjean, multă vreme fiind și un important centru economic, precum și reședință de district, iar în plan religios fiind sediu al unui protopopiat, până după Marea Unire.

Secretar Eparhial, Diac. Ionică Torcoș

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Sâmbătă, 3 februarie 2024, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale și a fost prezentat bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei...

Hramul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca

Hramul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca

La Praznicul Întâmpinării Domnului, vineri, 2 februarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea Parohiei „Întâmpinarea Domnului” din...