Liturghie Arhierească în Parohia Surduc, județul Sălaj

de | sept. 2, 2018 | Actualitatea religioasă

Duminică, 2 septembrie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Surduc, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului, Preacucernicul Părinte Septimiu Gudea, contabilul Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, intendentul Episcopiei Sălajului.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Alin-Aurel Butaș pentru întreaga activitate desfășurată și i-a oferit, acestuia, în semn de prețuire pentru ajutorul acordat la ridicarea Sediului Eparhial al Episcopiei Sălajului, o diplomă de Ctitor al Centrului Eparhial și o machetă a acestui edificiu. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere membrilor Consiliului Parohial și tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la biserica și la capela mortuară a parohiei.

La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență, pentru macheta Sediului Eparhial și pentru diploma de Ctitor al Centrului Eparhial.

După oficierea Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a sfințit o troiță și capela mortuară, ambele fiind edificate în curtea lăcașului de cult, de comunitatea din Surduc.

Prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1554, când satul apare sub numele de Naghzwrdok (Surducul Mare), care înseamnă „vale îngustă, coastă râpoasă, stâncoasă”.

Surducul este cel mai mare sat de pe valea Someșului sălăjean, multă vreme fiind și un important centru economic, precum și reședință de district, iar în plan religios fiind sediu al unui protopopiat, până după Marea Unire.

Secretar Eparhial, Diac. Ionică Torcoș

Ultimele articole

Psaltirea – Catisma a zecea

Psaltirea – Catisma a zecea

PSALMUL 70 Al lui David 1. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu rușinat în veac. 2. Întru dreptatea Ta, izbăvește‑mă și mă scoate, pleacă urechea Ta către mine și mă mântuiește. 3. Fii mie Dumnezeu apărător și loc întărit, ca să mă mântuiești, 4. Că întărirea și...

Sărbătoarea parohiei Dumitra, în duminica a 7-a după Rusalii

Sărbătoarea parohiei Dumitra, în duminica a 7-a după Rusalii

Biserica parohiei năsăudene Dumitra, reabilitată în ultimii ani, a fost resfințită de Înaltpresfințitul Părinte Andrei în duminica a 7-a după Rusalii, pe care Biserica Ortodoxă a consacrat-o Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic. Mitropolitul Clujului a oficiat...