Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Liturghie Arhierească în Parohia Treznea

de | nov. 6, 2016

Duminică, 6 noiembrie 2016, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Treznea, ProtopopiatulZalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, a transmis pentru radio Renașterea, diaconul Ionică Torcoș.

La sfânta Liturghie arhierească au participat numeroși credincioși, care au trăit cu emoție în suflet înălțătoarea slujbă. În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Dumitru-Teodor Fiț, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Voivodeni, din Protopopiatul Zalău. La final, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare la casa parohială, în urma lucrărilor de modernizare efectuate în ultimii ani.

Localitatea Treznea, situată la poalele Meseșului, la doar 15 km de Zalău, este o așezare veche, denotată arheologic încă din neolitic. Prima atestare documentară a satului provine din anul 1440, când apare sub numele de Ewrdekwth. Denumirea de Treznea provine de la o casă ce se afla în pădurea dinspre Ciumărna, care a fost trăsnită. De trecutul parohiei se leagă existența a două mănăstiri. Prima este menționată într-un inventar al mănăstirilor de la Mănăstirea Sfânta Treime din Blaj, iar dintr-o scrisoare a episcopului Petru Pavel Aron, reprodusă de Augustin Bunea în „Episcopii Petru Paul Aaron și Dionisiu Novacovici”, aflăm date despre cea de-a doua mănăstire. Astfel ,,mănăstirea era așezată pe ruinele care străjuiau Valul  roman ce trecea prin partea locului. Ruinele acestei mănăstiri au adăpostit călugări ce se ocupau cu învățatul copilașilor”. Mănăstirea a fost arsă, din ordinul generalului Bucov.

Actuala biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este construită în anul 1872, de meșteri anonimi, pe locul unde înainte a fost o biserică de lemn. Arhitectura bisericii este cea consacrată în zonă, sub formă de navă. Este zidită sub îndrumarea preotului Iradion Labo, prin jertfa credincioșilor din această parohie. În anul 1927, locașul de cult este renovat în urma unor degradări severe, iar în anul 1928 a fost  sfințit de episcopul Nicolae al Clujului. Alte lucrări de renovare ale bisericii se vor efectua între anii 1980-1985, sub păstorirea părintelui Ioan Avram, când se înfrumusețează biserica cu pictură în tehnica frescă, executată de pictorul Nicolae Hilchi. Ultima renovare majoră are loc în decursul anului 2007, prin strădania Preacucernicului Părinte Trandafir Vid.

Începând cu anul 2011, Preacucernicul Părinte Ionuț Știrb a fost numit preot al Parohiei Treznea, sub păstorirea Precucerniciei sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea locașului de cult și renovarea casei parohiale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Fotoreportaj: Iarnă de poveste la Mănăstirea Piatra Fântânele

Fotoreportaj: Iarnă de poveste la Mănăstirea Piatra Fântânele

Peisaj de iarnă, parcă desprins dintr-o poveste, surprins din dronă la Mănăstirea Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, joi, 15 ianuarie 2026. Despre acest ținut de poveste, aflat la granița dintre Transilvania și Bucovina, vrednicul de pomenire Mitropolit...

„O Biblie în fiecare familie”, proiect al Primăriei Măgura Ilvei

„O Biblie în fiecare familie”, proiect al Primăriei Măgura Ilvei

Primăria comunei Măgura Ilvei, sub coordonarea primarului Valer Avram, a realizat un proiect cu profundă încărcătură spirituală și comunitară, intitulat „O Biblie în fiecare familie”. Inițiativa reflectă preocuparea administrației locale pentru păstrarea valorilor...