Liturghie Arhierească, în prima zi a Anului Nou, la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca

de | ian. 1, 2021

În prima zi a Anului Nou, vineri, 1 ianuarie 2021, la sărbătoarea Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului și a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit, înconjurat de un sobor restrâns de clerici, la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca.

Din sobor au făcut parte: părintele paroh Titus Moldovan, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, director al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, preotul Petru Ilea și secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit credincioșilor despre depinătatea omului în Hristos.

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile revărate în anul care a trecut, rugându-L să binecuvinteze Anul Nou 2021.

Slujba de binecuvântare a Noului An

De asemenea, în ajunul Anului Nou, joi seara, 31 decembrie 2020, de la ora 17:00, Preasfinția Sa a oficiat Vecernia cu Litie, urmată de slujba de binecuvântare a Noului An, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

În contextul prelungirii stării de alertă, în care deplasarea în afara domiciliului este interzisă după ora 23:00, dar și al recomandărilor speciale ale autorităților pentru perioada de sărbători, slujba de binecuvântare a Noului An, care se săvârșea la miezul nopții trecerii dintre ani, a fost săvârșită anul acesta imediat după slujba Vecerniei cu Litie din seara zilei de 31 decembrie 2020.

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Față” este ridicată în perimetrul vechii cetăți medievale a Clujului, pe Bulevardul Eroilor, nr. 24-26.

Biserica este construită într-un stil neobizantin, cu balcon la fațadă și coloane, fiind încadrată în ansamblul arhitectural istoric al orașului. Piatra de temelie a fost pusă de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, în anul 1999. Biserica a fost sfințită în data de 18 august 2018, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

Lăcașul de cult, unic în spațiul răsăritean, este un manifest spiritual, care arată că Ortodoxia poate fi modernă și, în același timp, să se inspire din tradiție. În spațiul interior, mozaicurile, realizate de pictorul și teologul iezuit Marko Ivan Rupnik, redau o sinteză teologică între canonul artei bizantine și canonul artei occidentale din primul mileniu de istorie a Bisericii creștine. Iconostasul, realizat în lemn de tei aurit, de artistul Silviu Oravitzan, ilustrează lumina spirituală care izvorăște din prezența și lucrarea lui Dumnezeu și pe care omul este chemat să o vadă.

În prezent, Parohia clujeană „Schimbarea la Față” este păstorită de părintele paroh Titus Moldovan, alături de cei doi preoți coslujitori: pr. Petru Ilea și pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, director al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Cristian Ciurdar

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Eminescu, în amintirea clujenilor la 127 de ani de la moartea sa

Eminescu, în amintirea clujenilor la 127 de ani de la moartea sa

Poetul Național Mihai Eminescu a fost omagiat astăzi la Cluj, la împlinirea a 127 de ani de la moartea sa. Festivitatea organizată de municipalitate a început în jurul orei 10:00, la statuia poetului din faţa Teatrului Naţional. La eveniment au participat preoți,...

Concurs de interpretare muzicală bizantină la Baia Mare

Concurs de interpretare muzicală bizantină la Baia Mare

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Dr. Iustin Sigheteanul, în după-amiaza zilei de marţi, 14 iunie,  în Sala "Sfântul Iosif Mărturisitorul" din incinta Catedralei „Episcopale "Sfânta Treime" din Baia Mare, a avut loc primul Concurs de interpretare muzicală...

Sărbătoare aleasă în satul clujean Huta

Sărbătoare aleasă în satul clujean Huta

În Duminica a VII-a după Paști, 12 iunie 2016, cinci ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în sobor de preoți și diaconi, au slujit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul clujean, Huta, comuna Chiuiești. Satul Huta din comuna clujeană...