Liturghie arhierească în Sigmir, județul Bistrița-Năsăud

de | ian. 14, 2018 | Actualitatea religioasă

După 45 de ani, creștinii parohiei bistrițene Sigmir au participat astăzi la o liturghie arhierească.

Slujba a fost  oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, care a sfințit cu această ocazie noul iconostas al bisericii.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre recunoștintă:

Până în anul 1966, comunitatea creștinilor ortodocși din Sigmir s-au rugat într-o biserică de lemn, însă ulterior au cumpărat  actuala biserică de la creștinii cultului luteran din sat, pe care o folosesc până astăzi,  după cum a precizat părintele Simion Rad:

Prezent la eveniment a fost și  Inspectorul școlar general al județului Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără pentru care biserica din Sigmir are o semnificație aparte:

În ultimii ani, vechea biserică parohială a avut nevoie de mai multe lucrări de renovare și înfrumusețare, care au fost încununate prin prezența și slujirea chiriarhului locului.

Părintele Mitropolit l-a ridicat pe preotul paroh la rangul de iconom stavrofor, iar cei care s-au implicat în renovarea bisericii au primit diplome de aleasă cinstire.

 

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 27-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 27-a după Rusalii

În Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove), 5 decembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...