Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

de | nov. 21, 2022 | Episcopia Sălajului

Duminică, 20 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei și Preacucernicul Părinte Ciprian Boșca, secretarul Protopopiatului Șimleu Silvaniei.

Liturghie Arhierească în Șimleu SilvanieiÎn cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preacucernicul Părinte Ciprian Boșca a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima duminică a Postului Nașterii Domnului, din anul 2022. La finalul slujbei, Preasfinția Sa a sfințit două vitralii din sfântul altar și două icoane de pe frontispiciul lăcașului de cult, ambele lucrate în mozaic, respectiv una cu Mântuitorul Iisus Hristos, iar cealaltă cu Intrarea în biserică a Maicii Domnului. În continuare, Preacucernicul Părinte paroh Vasile Boșca a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

Sub coordonarea Preacucernicului Părinte paroh Vasile Boșca, Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” desfășoară o bogată activitate social-filantropică, majoritatea acestor activități desfășurându-se în Complexul social al parohiei. În anul 2015, în imediata vecinătate a lăcașului de cult a fost inaugurat noul Centru Social Multifuncțional „Filantropia”, construit prin accesarea fondurilor europene, centru care a fost proiectat să asigure asistență unui număr de aproximativ 70 de persoane, copii și tineri, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Astfel, se încearcă crearea unui mediu adecvat pentru activități de învățare, consiliere educațională, recreere, socializare și odihnă, oferindu-se, totodată, sprijin în efectuarea temelor și asimilarea tehnicilor de învățare cognitivă, precum și servicii de evaluare și consiliere socială și psihologică pentru copil și familie. În vederea asigurării hranei pentru beneficiarii acestui centru, cantina socială a parohiei, cu o capacitate de 100 de locuri, a fost modernizată prin aceeași linie de finanțare și dotată cu mobilier specific pentru activităţile de pregătire şi servire a mesei calde. În prezent, există 65 de asistați sociali care servesc masa în cadrul cantinei sociale.

 

Ultimele articole

Mai multe din Episcopia Sălajului
Duminica Sfinților Români, în localitatea sălăjeană Hida

Duminica Sfinților Români, în localitatea sălăjeană Hida

Duminică, 21 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Hida, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și...

Liturghie arhierească în Parohia Ciocmani

Liturghie arhierească în Parohia Ciocmani

Duminică, 14 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ciocmani, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Preasfințitul Părinte...

Hramul primului lăcaș de cult românesc din Zalău

Hramul primului lăcaș de cult românesc din Zalău

Luni, 8 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Treime” din Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, la care  au participat numeroși credincioși. De asemenea,...

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Duminică, 7 iunie 2020, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din cartierul zălăuan Porolissum. În fiecare an, în ziua de Rusalii, aceștia își serbează hramul lăcașului de cult. Preasfinția Sa a...

Liturghie arhierească, în parohia sălăjeană Ciumărna

Liturghie arhierească, în parohia sălăjeană Ciumărna

Duminică, 31 mai 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului,  s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ciumărna, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, ierarhula săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu preotul paroh Cătălin-Mircea Lucaci,...