Liturghie Arhierească la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou

de | dec. 26, 2018 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Miercuri, 26 decembrie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Jibou. Preasfinția Sa a liturghisit împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jibouluiși alți slujitori ai sfintelor altare.

La final, Preacucernicul Părinte paroh Dorin Moldovan a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor prezenți.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou a fost ridicată între anii 1930-1936, la construcția acesteia participând membrii tuturor cultelor din oraș. Acest lăcaș de cult a fost resfințit în anul 1965, de Preasfințitul Părinte Valerian, iar mai apoi, în anul 2004, după repictarea bisericii, de Preasfințitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului.

Trebuie menționat faptul că începând cu anul 2016, parohia a demarat proiectul de ridicare a unui centru catehetic pentru tineri și copii, construit pe un teren aflat în vecinătatea lăcașului de cult, dorindu-se ca,în cadrul acestui centru, copiii din orașul Jibou să poată desfășura diferite activități potrivite vârstei, prin intermediul cărora să-și dezvolte dragostea față de Hristos, față de aproapele și față de Biserică.

Prima atestare documentară a orașului Jibou datează din anul 1205. Un rol important în evoluția Jiboului a avut-o familia Wesselényi, care a ridicat aici un castel încă din anul 1584, din care în zilele noastre se mai păstrează doar urmele fundației. Clădirea actualului castel, în stil baroc, a început în anul 1778 și a durat mai bine de 30 de ani.

De asemenea, în Jibou funcționează una dintre cele mai frumoase și interesante Grădini Botanice din România. Aceasta este situată pe fostul domeniu al nobililor maghiari Wesselényi și a luat ființă în anul 1968, la inițiativa priceputului profesor Vasile Fati.

Ultimele articole

Duminică începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Duminică începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului, una dintre principalele perioade de pregătire duhovnicească din Biserica Ortodoxă, începe duminică, 1 august 2021 şi se încheie două săptămâni mai târziu, în 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Lăsatul secului pentru...

N. Steinhardt şi deconstrucţia utopiilor: un proiect existenţial

N. Steinhardt şi deconstrucţia utopiilor: un proiect existenţial

Asemenea oricărui mistic autentic, şi asemenea Simonei Weil, N. Steinhardt se teme cel mai tare de misterul fals. Această observaţie fertilă poate fi extinsă şi ridicată chiar la rangul de metodă, în cazul lui Steinhardt. În sensul în care seria sinonimică a deconstrucţiei, ca descompunere, denunţare, dezvrăjire, dare în vileag, cădere a măştilor, datul aramei pe faţă ş.a.m.d., revine obsedant în textele sale, invadând pur şi simplu toate ariile de interes ale discursului.

Mitropolitul Clujului a resfințit Biserica din Săcuieu

Mitropolitul Clujului a resfințit Biserica din Săcuieu

În Duminica a 4-a după Rusalii, 18 iulie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Săcuieu, Protopopiatul Huedin. Cu...