Liturghie Arhierească la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou

de | dec. 27, 2016 | Actualitatea religioasă

Luni, 26 decembrie 2016, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Jibou. Alături de Preasfinția Sa a slujit un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.
La final, copiii din parohie, îmbrăcați în port popular, au susținut un concert de colinde.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou a fost ridicată între anii 1930-1936, la construcția acesteia participând membrii tuturor cultelor din oraș. Acest locaș de cult a fost resfințit în anul 1965 de către Preasfințitul Părinte Valerian, iar mai apoi, în anul 2004, după repictarea bisericii, de către Preasfințitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului.


Trebuie menționat faptul că începând cu anul 2016, Parohia a demarat proiectul de ridicare a unui centru catehetic pentru tineri și copii, construit pe un teren aflat în vecinătatea locașului de cult, dorindu-se ca, în cadrul acestui centru, copiii din orașul Jibou să poată defășura diferite activități potrivite vârstei, prin intermediul cărora să-și dezvolte dragostea față de Hristos, față de aproapele și față de Biserică.
Prima atestare documentară a orașului Jibou datează din anul 1205. Un rol important în evoluția Jiboului a avut-o familia Wesselényi, care a ridicat aici un castel încă din anul 1584, din care, în zilele noastre se mai păstrează doar urmele fundației. Clădirea actualului castel, în stil baroc, a început în anul 1778 și a durat mai bine de 30 de ani.
De asemenea, în Jibou funcționează una dintre cele mai frumoase și interesante Grădini Botanice din România. Aceasta este situată pe fostul domeniu al nobililor maghiari Wesselényi și a luat ființă în anul 1968, la inițiativa priceputului profesor Vasile Fati.

Ultimele articole

Optimismul și pesimismul

Optimismul și pesimismul

Înțelegerea cea mai bună a conceptelor de „optimism” și „pesimism” este modul în care poate fi privit un pahar cu apă, umplut pe jumătate. Optimistul va spune că paharul este pe jumătate plin, pe când pesimistul va spune că este pe jumătate gol. Optimiștii se...

Despre Taina Spovedaniei

Despre Taina Spovedaniei

Este foarte important să reținem faptul că spovedania sau mărturisirea sinceră, pentru fiecare dintre noi este singura cale spre mântuire; așa ne învață părinții noștri întru credință. Formularea de față îi aparține Sfântului Teofan Zăvorâtul, un episcop rus...

Răstignire și Înviere

Răstignire și Înviere

Suntem în plină perioadă a Postului Mare. Îl auzim pe Domnul Hristos care ne zice și nouă, ca și ucenicilor: „Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor și a cărturarilor, și-L vor osândi la moarte; și Îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-L...

Despre prietenie | Predică Pr. Ioan Buftea, protopopul Dejului

Despre prietenie | Predică Pr. Ioan Buftea, protopopul Dejului

Cuvântul de învățătură al Pr. Ioan Buftea, protopopul Dejului, rostit în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, luni seara, 19 aprilie 2021, în ultima Săptămână Duhovnicească  a Postului Mare, organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă din...

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor....

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvârșit luni, 29 iunie 2015, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Taina Botezului pentru o tânără ce locuiește la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din localitatea...

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Copiii clujeni care își doresc o vacanță activă și distractivă sunt așteptați să participe în perioada 6-10 iulie 2015 la Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, organizată pentru al treilea an consecutiv de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat...