Liturghie arhierească, la biserica ,,Nașterea Maicii Domnului” din Zalău

de | sept. 8, 2016

Joi, 8 septembrie 2016, cu ocazia hramului bisericii, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor parohiei ,,Nașterea Maicii Domnului” din Zalău. Preasfinția Sa a fost întâmpinat în fața locașului de cult de părinții slujitori, Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Sălajului și Vasile Brete, preot coslujitor. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, la care au luat parte un număr mare de credincioși care, alături de clerici, au cerut în rugăciune ajutorul Fecioarei Maria.

După rostirea cuvântului de învățătură, Preasfinția Sa l-a felicitat pe părintele Ion Ardelean pentru întreaga activitate desfășurată, urându-i ani îndelungați și spor duhovnicesc. Părintele Ion Ardelean este preot de peste 30 de ani, fiind hirotonit în 1985. Din anul 2002 a fost transferat la parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” din Zalău, moment din care a început lucrările de zidire a bisericii. Din anul 2009 ocupă și funcția de consilier administrativ-bisericesc la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului.

1

Piatra de temelie a bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din Zalău a fost sfinţită în anul 2000. În primăvara anului trecut Preasfințitul Părinte Petroniu a binecuvântat lucrările săvârșite la locașul de cult. Până în acel moment slujbele s-au săvârșit în demisolul bisericii. În momentul de față s-a finalizat tencuirea exterioară a bisericii, iar în interior locașul de cult este pregătit pentru pictură.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie Arhierească în Parohia Rona din Episcopia Sălajului

Liturghie Arhierească în Parohia Rona din Episcopia Sălajului

Duminică, 9 aprilie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Rona, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul...

ÎPS Andrei, la hramul Mănăstirii Cristorel

ÎPS Andrei, la hramul Mănăstirii Cristorel

Aflată sub ocrotirea Sfântului și Dreptului Lazăr, mănăstirea de la Cristorel și-a sărbătorit în această dimineață ocrotitorul în cadrul unei liturghii arhierești. De la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de...

Liturghie arhierească în limbile română şi romani la Turda

Liturghie arhierească în limbile română şi romani la Turda

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, la Parohia Turda-Fabrici (Biserica Veche), a fost oficiată pentru prima dată de către un ierarh Liturghia bilingvă (română-romani). Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul...