Liturghie Arhierească la biserica Regimentului 69 artilerie mixtă „Silvania” din Şimleu Silvaniei

de | nov. 19, 2017

Duminică, 19 noiembrie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Regimentului 69 artilerie mixtă „Silvania” din Şimleu Silvaniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei. La slujbă au participat cadrele militare, în frunte cu domnul comandantȘtefan Toader, personalul civil angajat și numeroși credincioși din Șimleu Silvaniei care, duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare, participă, aici, la sfintele slujbe.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preacuviosul Părinte Protosinghel Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima duminică a Postului Nașterii Domnului, din anul 2017.

În continuare, după rostirea cuvântului de învățătură de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Preacucernicul Părinte Ioan Crâșmaru a mulțumit Preasfinției Sale pentru bucuria de a fi alături, și anul acesta, de cadrele militare ale Regimentului 69 artilerie mixtă „Silvania” din Şimleu Silvaniei. De asemenea, Preacucernica Sa a dăruit Ierarhului o icoană cu Sfântul Apostol Andrei.

Părintele Ioan Crâşmaru, preotul de caritate al Regimentului 69 artilerie mixtă „Silvania”, activează în cadrul acestei structuri a Ministerului Apărării Naționale din anul 2004. Inițial, slujbele religioase erau săvârșite într-o capelă, amenajată în incinta bibliotecii, urmând, ca mai apoi, să se purceadă la ridicarea unei biserici din lemn. Aceasta a prins contur, în mod special, cu sprijinul material al cadrelor militare, care, lunar, au contribuit, din propriul salariu, pentru construcția lăcașului de cult, astfel încât, în anul 2011 lucrările de edificare a bisericii au fost finalizate. Lăcașul de cult, pus sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a fost târnosit de către Preasfințitul Părinte Petroniu,în data de 3 iulie a anului 2011, în prezența cadrelor militare şi a personalului civil angajat, a oficialităților județene și locale, dar și a credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Proiectul “Eco Mărţişorul”, în Episcopia Sălajului

Proiectul “Eco Mărţişorul”, în Episcopia Sălajului

Şi în acest an, cu binecuvântarea  Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, Episcopia Sălajului şi Asociaţia Filantropia Porolissum, a iniţiat la început de primăvară, în perioada 20 februarie - 8 martie 2016, proiectul social educativ “Eco Mărţişorul”. Acest...

Un oaspete de seamă în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Un oaspete de seamă în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

În perioada 4-7 martie 2016, Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Australiei şi Noii Zeelande, a efectuat o vizită în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi...