Liturghie Arhierească la capela Spitalului Județean de Urgență din Zalău

de | ian. 22, 2017

Duminică, 22 ianuarie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în capela cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” din incinta Spitalului Județean de Urgență din Zalău. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului, Preacucernicul Părinte Călin Crecan, preot de caritate la Spitalul de Urgență din Zalău și Preacucernicul Părinte Ludovic Vaida, preot pensionar. La Dumnezeiasca Liturghie au fost prezente cadre medicale ale spitalului, bolnavi și mulți credincioși din oraș, care frecventează, cu regularitate, slujbele de la această capelă.

Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfinția Sa a sfințit și iconostasul capelei, în urma lucrărilor de înnoire efectuate asupra acestuia.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Preacucernicului Părinte Călin Crecan, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului, o diplomă de apreciere. La rândul său, acesta a dăruit Preasfinției Sale o icoană. De asemenea, Preacucernicia Sa a oferit o icoană și doamnei Ramona Marincaș, Directorul de îngrijiri al Spitalului Județean de Urgență din Zalău.

Capela Spitalului Județean de Urgență din Zalău a fost înfiinţată în anul 1994, în urma unui protocol încheiat între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii, privind acordarea asistenţei religioase în spitale.

Primul preot care a slujit la această capelă a fost Preacucernicul Părinte Florin Crecan, care s-a ocupat de amenajarea acesteia în incinta spitalului şi de înzestrarea ei cu toate cele necesare desfăşurării în bune condiţii a sfintelor slujbe, răspunzând în felul acesta cât mai eficient nevoilor sufleteşti ale bolnavilor, care vin aici să-şi recapete sănătatea.

Începând cu anul 2008, misiunea de preot de caritate la Spitalul Județean de Urgență din Zalău i-a fost încredințată Preacucernicului Părinte Călin Crecan.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Duminică, 21 iulie 2024, comunitatea euharistică din Zagra l-a primit pe noul său păstor duhovnicesc, în persoana Părintelui Vălean Ioan Grigore, după ce Părintele Ioan Dâmbu s-a pensionat, începând cu data de 1 iulie, în urma unei slujiri de aproape jumătate de veac...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...