Liturghie arhierească la Catedrala din Baia Mare

de | mart. 12, 2017

Duminică, 12 martie 2017, a Sfântului Grigore Palama, cu începere de la ora 9,30, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de soborul de preoţi slujitori ai sfântului locaş de închinare, de sub ascultarea părintelui eclesiarh Arhimandrit Dr. Casian Filip, şi în prezenţa a peste 2.500 de credincioşi, din care mulţi tineri şi copii, care s-au şi împărtăşit.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie Arhierească au fost date de Corul “Doxologia” al Catedralei Episcopale “Sfânta Treime”, dirijat de prof. Alina Ureche.

Cuvântul de învăţătură rostit de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a referit atât la viaţa, sfinţenia şi sfaturile duhovniceşti pe care ni le-a lăsat Sfântul Grigore Palama, cât şi la Sfânta Evanghelie a duminicii, a vindecării slăbănogului din Capernaum, pentru că intre ele există o foarte strânsă legătură prin mănunchiul de învăţături pe care ni le-au lăsat.

„Sfântul Grigore Palama ne învaţă că pe lângă dreapta mărturisire a sfintei şi dreptei noastre credinţe, se cuvine să avem şi o dreaptă vieţuire, pentru că având arvuna harului Duhului Sfânt, primită la Botez, atunci când Îl iubim pe Dumnezeu şi-L mărturisim pe Iisus Hristos că este Fiul Dumnezeului celui viu şi primim darul Duhului Sfânt în puterea credinţei noastre, ni se deschid cerurile, se pogoară lucrarea cea binefăcătoare a Duhului Sfânt peste noi, care transformă viaţa noastră pământească în viaţă duhovnicească”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Iar vorbind despre vindecarea paraliticului din Capernaum, Preasfinţitul Părinte Iustin a subliniat că:

„Mântuitorul a intrat în viaţa şi-n sufletul acestui bolnav foarte discret, cu iubirea şi cu iertarea. Nu-l deconspiră, nu-l trădează în public. Se înţelege din pericopa evanghelică că acest om paralizat a păcătuit şi că boala era urmarea păcatelor. Să nu înţelegem şi să nu judecăm când vedem un om bolnav şi să zicem că omul acesta este foarte păcătos şi de aceea e bolnav. Să reţinem că Mântuitorul este un duhovnic discret, aşa cum trebuie să fie duhovnicul. A zis că i se iartă toate, pentru că ştia că îl va vindeca definitiv şi nu va mai fi un om păcătos. Va fi un om recuperat definitiv pentru Dumnezeu, sănătos sufleteşte şi trupeeşte.”

Andrei Fărcaş, redactor la Revista „Graiul Bisericici Noastre”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA